Cum va fi vremea în următoarele 3 zile

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vremea se va menține rece în prima parte a săptămânii, îndeosebi dimineața și noaptea, în cea mai mare parte a țării. La munte temperaturile vor coborî chiar la minus 18 grade.

Potrivit meteorologilor,  luni, vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special dimineața și noaptea, când va fi ger local în Maramureş şi în Transilvania, dar izolat şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest.  Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, dar mai ales pe crestele montane, unde va spulbera zăpada deja depusă. Pe arii restrânse în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa va fi ceață asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, luni, vremea va fi rece, în special dimineața . Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade.

Marţi, temperaturile cresc uşor peste zi, dar în zori sunt temperaturi sub pragul îngheţului în toată ţara , ba chiar ger patrunzător în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde termometrele vor arăta doar -18..-16 grade.  Maximele vor fi în general între 0 grade în estul Transilvaniei şi 9 grade în dealurile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara și pe parcursul nopţii în nord-est şi în centru unde pe spații mici, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali, va ninge slab. Vântul va sufla cu intensificări pe crestele montane, dar izolat şi trecător şi în rest. Mai ales dimineața, în zonele joase de relief, local va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, marţi, deși valorile termice vor marca o crestere față de ziua precedentă, vremea va fi rece dimineaţa. Dimineaţa sunt şi condiţii de ceaţă, apoi cerul va fi variabil şi vântul  cel mult moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade.

Miercuri, valorile termice vor fi scădere față de intervalul precedent, cu precădere în est, în sud şi în centru, astfel că vremea va fi rece, cu maxime doar între -2 grade în nordul Moldovei şi cel mult 8 grade în Dealurile Olteniei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile extracarpatice și la munte. Trecător va ninge slab, pe arii restrânse în Moldova, Carpații Orientali și cei Meridionali, dar posibil izolat și în dealurile sudice. Vântul va sufla cu unele intensificări, mai ales ziua, în est si în sud-est, precum și pe crestele montane. Izolat, în zonele joase de relief, va fi ceață, asociată și cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, miercuri, temperatura aerului va scădea față de intervalul precedent, astfel că vremea va fi rece, îndeosebi pe timpul nopții. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net