Cum vom călători cu trenul în starea de alertă. Masca, obligatorie pe toată durata călătoriei
Miniștrii Transporturilor și Sănătății au stabilit regulile valabile la călătoria cu trenul în starea de alertă. Un ordin comun al celor doi miniștri a fost publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial. Masca de protecție va fi obligatorie pe toată durata călătoriei, iar garniturile de tren vor fi igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă.
Miniștrii Transporturilor și Sănătății au stabili, printr-un ordin comun, regulile din domeniul transportului feroviar. Iată cele mai importante dispoziții, conform Agerpres, citat de Hotnews.
- Pe peron se va permite accesul doar al persoanelor ce prezintă biletul sau dovada electronică a achiziţionării acestuia. În cazul în care sunt persoane care trebuie ajutate pentru îmbarcare, acestea vor anunţa reprezentantul operatorului de transport feroviar care va stabili modul de acordare a asistenţei pentru persoanele respective.
- Pentru staţiile cu mai multe peroane comune se va evita alocarea acestora pentru două trenuri (indiferent că pleacă sau sosesc în gară) în acelaşi interval de timp, pentru a evita aglomerarea.
- În tren este permisă utilizarea vagoanelor mixte salon/bar, fără a presta serviciul alimentar în zona barului.
- Garniturile de tren vor fi salubrizate şi igienizate înainte de plecarea în fiecare cursă, lucrătorii din transportul feroviar vor trebui să fie dotaţi cu măşti şi mănuşi.
- Se va promova vânzarea on-line a biletelor şi se vor utiliza cu prioritate biletele electronice. Operatorii feroviari vor pune în aplicare rezervări obligatorii de locuri pentru trenurile de lung parcurs şi pentru cele regionale acolo unde este tehnic posibil şi eficient din punct de vedere economic.
- În gări, vor fi montate dozatoare cu biocid în punctele de acces iar zonele de preluare a călătorilor (staţii de taxi, parcări) vor fi amplasate faţă de zona de acces/ieşire la o distanţă care să nu determine aglomerarea de persoane.
- În cazul staţiilor de cale ferată cu mai multe zone de acces, fiecare zonă va fi utilizată doar pentru unul dintre fluxuri, fie de intrare, fie de ieşire din gară.
- Vor fi deschise doar spaţiile comerciale care vând produse ambalate situate pe spaţiul gării care au zona de acces din afara staţiei de cale ferată. Spaţiile comerciale vor avea obligaţia de a lua măsuri pentru a evita aglomerarea de persoane în interiorul lor. "Se interzice deschiderea restaurantelor/ teraselor", precizează Ministerul Transporturilor.
- Fluxurile de îmbarcare/debarcare vor fi distincte şi vor fi semnalizate de la intrarea în gară până pe peron (cu separatoare sau benzi aplicate pe suprafaţa gării), iar la casele de bilete se va merge pe principiul un ghişeu deschis unul închis, dacă poziţionarea ghişeelor nu permite din construcţie asigurarea distanţei sociale, iar fluxurile de acces la ghişeu/plecare de la ghişeu vor fi marcate cu separatoare.
- Vor fi prevăzute fluxuri de acces/plecare şi la ghişeele de informaţii sau la zonele de depunere a bagajelor şi periodic vor fi făcute anunţuri semnalizate distinct cu sfaturile necesare referitoare la noul coronavirus.
- Pe fiecare flux din gară se vor monta jos stickere care să atenţioneze cu privire la distanţa minimă ce trebuie respectată.
- În spaţiul gării (inclusiv toaletele publice) se vor face periodic acţiuni de dezinfecţie iar în zonele intens circulate, operaţiunile de dezinfecţie se vor face la minim 4 ore.
- Pe scaunele existente în gară se va semnaliza prin aplicarea de stickere locurile unde se pot aşeza persoanele (de preferat un loc ocupat unul liber).
- Pentru fiecare peron se va stabili o zonă destinată persoanelor care aşteaptă călătorii care sosesc cu trenul. În cazul în care nu poate fi stabilită o astfel de zonă aşteptarea călătorilor se va face în exteriorul gării.
Ordinul comun al ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor şi al ministrului sănătăţii nr. 984/829/15.05.2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, a fost publicat sâmbătă în Monitorul Oficial.
Citește și:
Măsuri speciale la metrou. La ce interval vor circula trenurile pe diferite magistrale