Curtea Constituţională a decis: Băsescu va fi demis doar dacă la referendum vor vota 9 milioane de români

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu
Traian Băsescu

Curtea Constituţională a decis astăzi că Traian Băescu poate fi demis din funcţia de preşedinte doar dacă, la referendumul din data de 29 iulie, se vor prezenta la urne jumătate din românii cu drept de vot.

Astfel, suspendarea preşedintelui României va fi validată doar în cazul în care la vot se vor prezenta 9.150.298 de români, iar dintre aceştia jumătate, adică 4.575.149 de alegători, vor vota împotriva demiterii.

Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale poate fi considerată o lovitură pentru USL, care, în urmă cu câteva zile, a dat o ordonanţă de urgenţă prin care Traian Băsescu ar fi fost mai uşor mai uşor de demis. Astfel, referendumul ar fi trecut în cazul în care ar fi fost votat de jumătate plus unul din cei care se vor prezenta la urne.

Guvernul a anunţat că va respecta decizia Curţii Constituţionale de astăzi, în timp ce Toni Greblă, preşedintele comisiei juridice din Senat, a anunţat că singura armă de contraatac a USL este "perierea" listelor de vot, astfel încât pragul de 9 milioane de cetăteni să scadă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
minestra foto frank farielo jpg
spanac 1 jpg
diana postica si eugen tomac jpg
pregatiri plaje litoralul romanesc (4) jpg
FOTO Facebook / Cristian Pomohaci
Infarct - atac de cord FOTO Shutterstock
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
close up large bathtub jpg
image
image