Curtea școlii, o explozie de culoare. Cum au arătat azi festivitățile de început de an

Ultima actualizare:

    La Școala 150 din București, s-au organizat festivități doar pentru elevii clasei pregătitoare. Ceilalți, s-au întâlnit direct în clase
La Școala 150 din București, s-au organizat festivități doar pentru elevii clasei pregătitoare. Ceilalți, s-au întâlnit direct în clase

Pentru 2,9 milioane de copii, 13 septembrie a fost zi de sărbătoare în toată regula. S-au îmbrăcat în cele mai frumoase hăinuțe, și-au luat ghiozdanele în spate, buchetele de flori în mâini, câte o măscuță colorată pe nas și, însoțiți de părinți, au plecat spre școală. Acolo, în special pe „boboci”, i-au așteptat festivități emoționante. Cei mari au intrat direct în clase, fără părinți.

Unitățile de învățământ din întreaga țară au prins, de azi, viață. După trei luni de vară liniștite, tulburate, pe ici, pe colo, doar de bormașina muncitorilor chemați pentru lucrări de reparații, luni, curțile școlilor s-au umplut de baloane colorate, flori și râsete de copii. Unii, emoționați, făceau pentru prima dată cunoștință. Alții se îmbrățișau, bucuroși de revedere. Anul trecut, nu au avut ocazia să petreacă prea mult timp fizic împreună. Școlile au funcționat mai mult online. Cu toții speră ca acum să fie mai bine.

Părinții elevilor mai mari nu au avut acces în incinta școlii


    Părinții nu au avut acces în incinta unităților de învățământ
Părinții nu au avut acces în incinta unităților de învățământ

Festivitățile de deschidere au variat de la școală la școală. Unele au organizat ceva doar pentru clasa zero sau întâi, altele au limitat accesul părinților, în funcție de clasă. Sunt „regulile pandemiei”, nu avem ce face! În general, acces în curtea școlii au avut doar părinții copiilor din ciclul primar. Ceilalți, opriți la poartă, s-au îngrămădit într-o încercare disperată de a-i face măcar o poză copilului, într-o zi importantă din viața lui. Imaginile cu părinți adunați buluc la gard, cu telefoanele ridicate deasupra capetelor au făcut ieri înconjurul internetului.


    Azi dimineață, la Școala Gimnazială Grigorie Ghica Voievod din sectorul 2
Azi dimineață, la Școala Gimnazială Grigorie Ghica Voievod din sectorul 2

Moment special pentru clasele pregătitoare

Pentru a nu crea aglomerație, Școala 150 din București a pregătit un moment special de bun venit doar pentru elevii de clasă pregătitoare. „Avem în total 1.007 copii în 41 de clase 0-VIII. Doar 99 dintre ei sunt adunați azi în curtea școlii. Clasa zero este un pas important în viața unui copil și am considerat că merită să se bucure de o festivitate de primire, cu atât mai mult cu cât ceilalți își cunosc învățătorul. Sigur că sunt și vreo 200 de părinți alături de ei, poate și vreo bunică, însă toată lumea poartă mască și păstrează distanța”, ne spune directorul școlii, Marineta Popa, o doamnă extrem de finuță, atentă și caldă. Ne conduce pe terenul de sport din curtea interioară, acolo unde ne izbește o „explozie” de culoare: copii cu flori în mâini și ochi strălucind de emoție, cu zâmbete acoperite de măscuțe colorate, stau fiecare agățați de câte un balon fixat pe sol, la distanță regulamentară. „Fiecare culoare a balonului – alb, galben, albastru și roșu – corespunde unei clase”, explică o doamnă educatoare.

În spatele lor stau părinții, infinit mai emoționați, întrecându-se să imortalizeze momentul cu telefoanele mobile. „Am doi gemeni de 6 ani, pe Iarina și Sergiu. Aș fi vrut să-i mai țin un an la grădiniță, dar ei au refuzat, erau nerăbdători să înceapă școala”, ne spune Cătălina Dobre.


    Iarina și Sergiu au împlinit 6 ani pe 2 septembrie. Au fost nerăbdători să înceapă școala
Iarina și Sergiu au împlinit 6 ani pe 2 septembrie. Au fost nerăbdători să înceapă școala

Festivitatea a început cu imnul național, a continuat cu discursul de bun venit al directorului, cu o mică rugăciune a preoților și cu mesajul polițiștilor locali. Apoi, fiecare copil și-a auzit numele rostit la microfon, după care s-au îndreptat cu toții spre clase, lăsându-și părinții privindu-i lung, din urmă. Nu, de data aceasta nu s-a lăsat cu plânsete. Copiii nu au mai avut nevoie de încurajări pentru a merge fizic la școală. Și-au dorit-o prea mult!


    Cei mici și-au luat baloanele și au intrat în clasă, de această dată fără părinți
Cei mici și-au luat baloanele și au intrat în clasă, de această dată fără părinți

Directorul Școlii 150: „Vaccinul a fost o gură de oxigen”

Festivitățile care marchează debutul anului școlar nu au fost permise anul trecut. Acum, chiar dacă suntem în plin val 4 al pandemiei, situația este puțin diferită.


    Marineta Popa, directorul Școlii 150 din București
Marineta Popa, directorul Școlii 150 din București

„Vaccinul a fost o gură de oxigen care ne-a permis să facem această festivitate. În plus, mulți sunt trecuți prin boală, iar măsurile de protecție pe care le implementam pentru prima dată anul trecut au devenit acum rutină. Avem trei intrări dotate cu termoscanere, dezinfectante la tot pasul, elevii vin la intervale orare diferite, poartă mască, părinții nu au acces în interior... Iar dacă apar cazuri de COVID, avem toate dotările necesare să trecem în online”, dă asigurări directorul Școlii 150, Marineta Popa.


    Prof. Marineta Popa ne arată termoscanerul sub formă de roboțel, de la intrare
Prof. Marineta Popa ne arată termoscanerul sub formă de roboțel, de la intrare

„Recomand părinților să fie mai echilibrați și mai responsabili. Unii văd microbi peste tot, alții spun că nu există. Trebuie să fie un echilibru. Noi, asociația de părinți, încercăm să împăcăm pe toată lumea”, ne spune Cătălin Căpățână, președintele Asociației de Părinți de la Școala 150.

Peste 7.000 de elevi au început online

Prima zi de școală a început online pentru 7.000 de elevi din 27 de instituții de învățământ din țară. Asta fie din cauza infrastructurii școlii, fie deoarece localitatea a depășit deja pragul de incidență de 6 la mie. „În cele 12 localităţi, care vineri au depăşit rata de infectare de 6 la mie, învaţă 2.400 de elevi. Se adaugă şcolile care au probleme de infrastructură. În București, sunt 8 școli cu 2.723 de elevi care vor fi nevoiți să învețe online săptămâna aceasta. În țară există încă 2.000 de elevi care din cauza problemelor de infrastructură încep online, cel puțin în prima săptămână”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit B1 TV.

61% din personalul din învățământ e vaccinat

Proporția angajaților din învățământ care s-au vaccinat anti-COVID este de 61%, „mult peste dublul mediei naționale”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu. Totuși, s-ar fi putut mai mult. „În ultimele 3 luni s-au vaccinat peste 8.000 de angajați din învățământ. Progresul e foarte lent. În schimb, în ultimele 10 zile, s-au vaccinat peste 10.000 de elevi”. Potrivit datelor INSP, au fost imunizați 177.801 de copii din categoria 12-19 ani, 147.340 dintre ei cu schemă completă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net