Cutii cu banane în care era ascunsă cocaină, vândute în România

Cutii cu banane în care era ascunsă cocaină, vândute în România

Ultima actualizare:

75 de kilograme de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) au fost descoperite într-un depozit de fructe şi legume din Burgas, a comunicat procuratura bulgară, scrie adevarul.ro.

O parte din acestea ar fi ajuns deja în România. Drogurile erau ascunse în cutii cu banane şi au fost descoperite întâmplător de muncitorii care descărcau fructele, a precizat procurorul Gheorghi Chinev într-un ­briefing de presă.

Cutiile sosiseră cu vaporul din Ecuador, via Italia, ajungând în portul Burgas pe 27 iulie. Două zile mai târziu, 19 containere cu 20.626 cutii de banane au fost descărcate de pe navă, iar ulterior au ajuns în depozit.

Ele erau destinate unei companii bulgare. Cocaina se afla în pachete de 2,5 kg, ascunse în aşa fel încât, la deschiderea cutiilor, doar bananele erau la vedere. 

În conferinţa de presă a reieşit că un număr neprecizat de cutii cu banane au fost vândute deja în România. Experţii urmează să stabilească gradul de puritate a cocainei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
FOTO Cvadrupletii nascuti prematur la Miercurea Ciuc vor fi externati de la Maternitatea Brasov dupa aproape 3 luni de ingrijiri speciale 1536x1298 jpeg
Design fără titlu (5) png
online shopping jpg
Flori cireș Japonia FOTO Shutterstock
ceas ora de vara jpg
1 sofran jpg jpeg
image
image