Dacia și Ford opresc producția! Mesajul lui Bolojan pentru toți românii în plină criză energetică

Dacia și Ford opresc producția! Mesajul lui Bolojan pentru toți românii în plină criză energetică

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că uzinele Dacia și Ford și-au oprit producția începând de astăzi, iar activitatea va fi reluată pe 19 august. Decizia face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a consumului de energie, în contextul presiunii tot mai mari asupra Sistemului Energetic Național.  

Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august / foto: arhiva Click!
Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august / foto: arhiva Click!

Situația este cauzată de scăderea puternică a debitului Dunării, care afectează funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. Din acest motiv, Guvernul le cere cetățenilor, instituțiilor și marilor companii să reducă voluntar consumul de electricitate, în special în intervalul 20:00-23:00.

Presiune asupra sistemului energetic

Autoritățile spun că nivelul foarte scăzut al Dunării limitează producția de energie atât la hidrocentrale, cât și la centrala nucleară de la Cernavodă, unde unul dintre reactoare este deja oprit, iar există riscul ca și al doilea să fie afectat.

Premierul a precizat că primele măsuri luate în ultimele zile au început deja să dea rezultate, consumul de energie fiind mai mic decât în mod obișnuit. Totodată, Guvernul a discutat cu marii consumatori industriali pentru ca fiecare să își adapteze activitatea și să reducă, pe cât posibil, consumul de electricitate.

„Am stabilit măsurile pentru reducerea voluntară a consumului de enrgie în orele de seară. Avem o criză energetică la nivel regional. Din cauza secetei, debitele căzute pe Dunăre fiind cele mai mici din ultimii 40 de ani. Astăzi am ajuns la aprox 1450 mc/secundă și tendința este de scădere. În a doua jumătate a acestei săptămâni vom ajunge la 1400 mc/secundă.

Capacitățile de producție pe centrale hidroelectrice sunt limitate. Doar la Porțile de Fier am pierdut undeva la 2.000 de Megawați.

Avem un minus de producție în regiune de peste 4.000 de megawați. Suntem în situația în care la orele serii, între 19:00 și 23:00, avem un deficit de energie pe care îl acoperim din importuri. Consumăm peste 7.000 de megawați.

Măsurile pe care le-am adoptat sunt mai multe planuri: Am pornit toate capacitățile energetice care sunt în funcțiune, la capacitate maximă. Centralele pe gaz din marile orașe, producția de fotovoltaice.

Un obiectiv important e menținerea grupului 2 (n.r. reactorul 2) de la Cernavodă. Fiecare zi înseamnă peste 650 de megawați care stabilizează sistemul energetic. pentru ca acesta să funcționeze e nevoie ca pompele care asigură apa pentru răcire să aibă un nivel peste limita minimă. Există o probabilitate ca în umrătoarele 3-4 zile să funcționăm cu acest grup 2.

Începând de mâine seara, vom derula operațiunile suplimentare: scufundarea unor barje pentru a direcționa debitul pe Dunărea Veche să creștem debitul la Cernavodă”.

Apel către populație și măsuri de rezervă

Premierul le-a mulțumit celor care au redus deja consumul de energie și a precizat că marile companii au început să ia măsuri, inclusiv prin oprirea temporară a producției sau intrarea în mentenanță.

„Fac un apel către cetățeni, companii, autorități publice, să luăm măsuri voluntare pentru a reduce consumului. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care în aceste zile au luat deja aceste măsuri, și se văd efectele în reducerea consumului. Față de alte ore ale zilei, în această dimineață am avut consum cu 200 de megatați mai scăzut.

Am convenit cu principalii consumatori că fiecare dintre ei vor lua măsuri pentru reducerea voluntară a consumului. O parte din companii au intrat în mentenanță, în reparații. Dacia și Ford sunt de astăzi cu producția oprită, până pe 19 august, ceea ce înseamnă o reducere a consumului cu 200 de megawați. Urmează și alții.

În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern, în cazul în care nu vom putea asigura consumul prin reducerea voluntară, pentru a pune în practică un mecanism de limitare a consumului. Cu o notificare de 24 de ore înainte, companiile mari consumatoare vor avea un consum stabilit (n.r. consum plafonat). Această măsură este una de rezervă.

În acest moment, nu luăm în calcul, în afară de măsurile care pot fi luate pentru marii consumatori, o problemă privind asigurarea energiei pentru consumatorii casnici sau spitale. Importurile care se fac în acest moment, în orele de seară, la prețuri mai mari, într-o formă indirectă se vor transforma în prețuri, probabil în toamnă, dar nu de natură a da prețurile peste cap. Inevitabil va fi o anumită influență.

Deocamdată nu se ia în calcul să se dispună oprirea sau încetinirea circulației trenurilor sau a metroului din București.

Companiile sunt în situații diferite. Unii pot să reducă cantități mai mici, alții mai mari. Unii pot să oprească producția, unii nu pot deloc. Unii intră în reparații și mentenanță din august. O parte din cei care le reprezentau vor discuta cu board-urile pentru a lua măsuri începând de mâine.

Dacă nu vom reuși limitarea consumului în acest fel, dispecerul sistemului energetic național are posibilitatea, pentru anumite companii mari consumatori, să acționeze prin reducerea manuală a consumului, în așa fel încât sistemul național să funcționeze”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mostenire, foto shutterstock jpg
planta munte png
cutit shutterstock 768616762 jpeg
image png
dronă shahed FOTO shutterstock jpg
alina mitrache jpg
restaurant istock jpg
incendiu salon de infrumusetare iasi jpg
image
image