Dacian Cioloș, invitat să se înscrie în PNL. Răspunsul premierului
Dacian Cioloș a participat marți, 21 iunie, la o întrevedere cu parlamentarii PNL. La sfârșitul întâlnirii, premierul a declarat că s-a discutat despre nemulțumirile PNL-iștilor, dar și despre invitația pe care i-a făcut-o partidul de a i se alătura.
Invitat de PNL la discuții, Cioloș a povestit că s-au atins subiecte precum infrastructura, agricultura și fondurile europene. Despre invitația de a se alătura liberalilor, premierul a declarat imediat după terminarea ședinței: "Le-am spus foarte clar că mi-am asumat acest mandat de prim-ministru în anumite condiții. Mi-am luat un angajament clar și acestea sunt lucruri pe care le-am spus de la început, le mai spun o dată și sper să fie pentru ultima oară: mi-am dat un cuvânt și îmi țin cuvântul respectiv. Până la sfârșitul mandatului acestui Guvern, am spus că nu mă înscriu în niciun partid, nu o să-mi fac partid și nu o să candidez la alegerile parlamentare."
Cioloș a mai adăugat că nu are niciun fel de proiecte ascunse și că nu poate spune de acum ce va face după încheierea mandatului și dacă se va alătura vreunei grupări politice. Mai mult, nici nu vede viabilă rezolvarea tuturor problemelor generate de guvernele precedente, ci încearcă să propună soluții pe termen mai lung.