Dan Voiculescu a mers din nou la Poliţia Ilfov, obligaţie impusă prin controlul judiciar

Ultima actualizare:

    Dan Voiculescu
Dan Voiculescu

Dan Voiculescu a mers din nou la Poliţia Ilfov, unde trebuie să se prezinte conform obligaţiilor stabilite prin controlul judiciar. Această măsură luată în noul său dosar în care este acuzat de şantaj a fost deja contestată de Dan Voiculescu. Contestaţia va fi judecată marţi de Tribunalul Bucureşti.

UPDATE 13.30: Cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă, se judecă vineri, după ce instanţa supremă a admis cererea de preschimbare a termenului care fusese stabilit la 24 septembrie, scrie Mediafax.

Tribunalul Bucureşti a încheiat judecarea cererii lui Dan Voiculescu de ridicare a măsurii controlului judiciar luate de procurori în cazul său în noul dosar în care este acuzat de şantaj şi va lua în 10 iulie decizia în acest dosar.

La intrarea în sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, Dan Voiculescu a fost întrebat de jurnalişti dacă judecătorii i-au lăsat impresia că ştiu despre ce este vorba în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, scrie Mediafax.

"Da. E un volum de muncă imens, am avut îndoieli că e greu de parcurs, dar se pare ca au capacitatea... Lucrează ziua, noaptea, și ieri au sta acolo cu mine zece ore", a spus Voiculescu.

Voiculescu a stat în sediul IPJ Ilfov aproximativ zece minute. La ieşirea din sediul Poliţiei Ilfov, Voiculescu a fost întrebat despre relaţia sa cu Mugur Crăciun, pe care l-ar fi propus pentru o funcţie de secretar de stat.

Dan Voiculescu le-a reproşat jurnaliştilor că sunt în eroare şi nu verifică informaţiile. "Nu am niciun apropiat pe nume Mugur Crăciun pe care să-l fi propus secretar de stat și mai știu eu ce", a mai spus Voiculescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net