Dan Voiculescu se simte bine după operaţia de 10 ore la care a fost supus

Dan Voiculescu se simte bine după operaţia de 10 ore la care a fost supus

Ultima actualizare:

    Dan Voiculescu are 71 de aniFoto: arhivă personală
Dan Voiculescu are 71 de aniFoto: arhivă personală

Intervenţie chirurgicală maraton pentru echipa de medici care s-a ocupat de Dan Voiculescu. Patronul trustului Intact a fost operat în urmă cu două săptămâni şi se simte bine. El a anunţat pe blogul său că speră ca această intervenţie să-i prelungească viaţa, pentru că are "planuri îndrăzneţe".

Dan Voiculescu (71 de ani) a anunţat sâmbătă pe blogul său că a fost supus unei operaţii complicate şi nu a ezitat să-i răspundă fostului preşedinte Traian Băsescu, care s-a întrebat, într-o emisiune la TVR, dacă omului de afaceri i-a trecut obsesia pentru. Patronul staţiilor tv din Băneasa susţine că nu i-a trecut, fapt sugerat şi prin titlul postării, "Băsescu are dreptate".

“Acum mă simt bine şi sper că această operaţie să-mi prelungească viaţa astfel încât să mai pot construi. Am planuri îndrăzneţe pe care le voi putea duce la îndeplinire numai cu sprijinul familiei, al oamenilor maturi din această ţară şi cu speranţa că niciodată nu este prea târziu pentru a face bine şi pentru a iubi. Le mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au transmis gânduri bune în această perioadă”, a notat el.

Dan Voiculescu a fost internat la data de 14 iulie 2017, când se afla încă în arest, sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, urmând ca atunci să fie supus unei intervenţii chirurgicale pentru că suferire o ocluzie intestinală.

Voiculescu a fost condamnat în august 2014 la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare şi în cazul căruia instanţa a dispus eliberarea condiţionată după trei ani petrecuţi în detenţie (n.r. la 18 iulie 2017).

Omul de afaceri Dan Voiculescu a ajuns de urgenţă la spital săptămâna trecută, potrivit unor surse apropiate acestuia. Voiculescu a fost supus mai multor investigaţii medicale şi medicii au decis să intervină chirurgical.  



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
condens istock jpg
calorifer iarna istock jpeg
cada baie adobestock jpg
preot pixabay jpg
young girl using mobile jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
Accident Buftea  jpg
image
image