Daniel Chițoiu, trimis în judecată. Fostul ministru a omorât într-un accident rutier două persoane

Ultima actualizare:

    Încă nu s-a stabilit primul termen de judecată în cazul lui Daniel Chițoiu
Încă nu s-a stabilit primul termen de judecată în cazul lui Daniel Chițoiu

Daniel Chiţoiu a fost trimis în judecată în dosarul accidentului în care a fost implicat la sfârşitul anului trecut şi care s-a soldat cu decesul a două persoane. Fostul ministru de Finanțe a fost acuzat de ucidere din culpă. Şapte persoane fizice, rude ale decedaţilor, dar şi trei unităţi sanitare s-au constituit părţi civile în dosar.

Daniel Chițoiu, trimis în judecată. E acuzat de ucidere din culpă

Procurorii argeşeni care au instrumentat dosarul accidentului produs în 26 decembrie 2019, pe DN7, în judeţul Argeş, în zona localităţii Zamfireşti, au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Chiţoiu sub acuzaţia de ucidere din culpă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piteşti. Conform datelor făcute publice, şapte persoane fizice, rude ale celor decedaţi, s-au constituit părţi civile în dosar. De asemenea, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, care au acordat îngrijiri victimelor accidentului, sunt părţi civile în dosar în timp ce parte responsabilă civilmente este societatea de asigurări Generali România.

CITEȘTE ȘI: Fostul ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, externat după mai multe amânări

Nu a fost stabilit primul termen de judecată

Deocamdată nu a fost stabilit un prim termen de judecată în acest proces, transmite news.ro. Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Daniel Chiţoiu în luna ianuarie a acestui an, la mai puţin de o lună de la producerea accidentului în care un bărbat de 82 de ani şi soţia acestuia au murit, iar o altă persoană a fost rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit violent de maşina fostului ministru care, conform primelor date, a intrat pe contrasens. La momentul la care a fost pus sub acuzare, Chiţoiu a refuzat să dea declaraţii în faţa anchetatorilor. El a negat atunci că ar fi vorbit la telefon în timpul accidentului.

CITEȘTE ȘI: Fostul ministru Daniel Chiţoiu, audiat la Parchet. A negat că vorbea la telefon în momentul accidentului 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
FotoJet Governors jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
schelet dinozaur profimedia jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
parbriz pixabay jpeg
Colaj candidati presedentie 2024  Foto Inquam Photos Mediafax  Profimedia jpg
munte pixabay jpg
brad brasov jpg
iohannis ranjet jpg
test1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net