Darius Vâlcov află azi dacă va petrece Paștele în arest

Ultima actualizare:

    Darius Vâlcov a ieșit încătușat, ieri seară, din sediul DNA (foto:Agerpres)
Darius Vâlcov a ieșit încătușat, ieri seară, din sediul DNA (foto:Agerpres)

Darus Vâlcov, fostul ministru de finanțe, a ieșit, ieri seară, în jurul orei 18.00, din sediul DNA cu cătușe la mâini. A fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi află dacă judecătorii vor decide să-l aresteze preventiv.

Fostul demnitar și-a petrecut noaptea în arestul Poliției Capitalei, după ce a primit ordonanță de reținere într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Darius Vâlcov ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri și ar fi primit comision de 20% la sumă.

În seara aceasta el va afla dacă va petrece Paștele în celulă sau casă, întrucât va fi dus în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Unde a ținut ascuns seiful cu lingouri

Procurorii DNA vin cu noi amănunte din dosar. țDupă ce au anunțat că au găsit un seif plin cu bani, trei lingouri de aur și trei tablouri de valoare, aceștia spun că și unde l-a ținut Vâlcov ascuns o vreme. Mai exact, în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, un apartament din Slatina, informează România TV.

Bărbulescu a fost audiat de procurori şi are calitatea de martor-denunţător în dosarul în care s-a cerut reţinerea lui Darius Vâlcov pentru trafic de influenţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net