Dat afară, s-a întors prin tavan şi a distrus cinema-ul
Şoc şi groază în singurul mall din Focşani. Joi, în jurul prânzului, o bubuitură puternică i-a pus pe fugă pe clienţii magazinelor. Cu toţii s-au gândit la o explozie şi la un atac terorist. Când colo, un individ dărâmase plafonul cinematografului.
Era ora 12.00, când un tânăr de 24 de ani a venit la mall-ul din Focşani, chitit să intre la cinema. Cum acolo nu rula nici un film mai devreme de ora 17.00, paznicii şi femeia de serviciu l-au poftit afară. A ieşit pe uşă, dar a intrat… prin tavan. Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT, a afirmat că omul s-a căţărat pe o schelă şi a pătrus în sala de cinema prin spatele ecranului, care se afla între tavanul de beton şi tavanul fals. Rigipsul nu l-a putut susţine, astfel că s-a prăbuşit cu tot cu el. Nici în momentul în care agenţii de pază au venit să vadă ce s-a petrecut, Mihai Pelin, poreclit Glonţ, nu a vrut să plece şi s-a prins de câteva obiecte de mobilier. A dărâmat totul în calea lui când a fost luat pe sus.
A fost alertat până şi SRI
Teribilistul s-a ales cu răni la mâini şi faţă şi a fost dus la spital. În tot acest timp, clienţii mall-ului fugeau speriaţi care încotro, iar pompierii i-au evacuat şi pe ultimii rămaşi. Iniţial, s-a vorbit despre o explozie şi toată lumea s-a gândit la o bombă. A fost alertată până şi echipa pirotehnică a SRI, care a ajuns imediat la faţa locului. ”Împreună cu anchetatorii aflaţi la faţa locului, pirotehniştii au securizat perimetrul şi au verificat dacă există urme de material exploziv. Nu s-au constatat astfel de urme”, au anunţat reprezentanţii SRI. După ce a fost oblojit de medici, focşăneanul a fost dus la secţia de Poliţie pentru audieri. El le-a spus oamenilor legii că avea de gând să filmeze câteva cadre în sala de cinema pentru nunta lui, programată mâine. Dorinţa lui îl va costa scump. ”Glonţ” se va alege fie cu dosar penal pentru distrugere, fie cu o amendă.