De când n-a mai nins la mijlocul lui martie?

De când n-a mai nins la mijlocul lui martie?

Ultima actualizare:

    Marți, în Capitală, angajații de la salubritate se luptau cu nămețiiFoto: Oana Neacșu
Marți, în Capitală, angajații de la salubritate se luptau cu nămețiiFoto: Oana Neacșu

Nămeți, polei și viscol. E clar că avem o primăvară atipică, însă, dacă vă aduceți bine aminte, nu e prima oară când iarna se răzvrătește la mijlocul lui martie. Ultima dată când am avut zăpadă în această perioadă a fost în 2013. De atunci și până în acest an, însă, martie a fost cu soare, pomi înfloriți și iarbă verde.

Ninge viscolit, de trei zile, în aproape toată țara. Asta, după ce a plouat cu gheață și s-a așternut un strat gros de polei. Vestea proastă e că toată săptămâna va fi la fel și de abia, prin weekend, s-ar putea să vedem câteva raze de soare pe alocuri. Până una, alta, avem de dat zăpada, căci stratul de nea e destul de gros și continuă să crească.

De-a lungul timpului au mai fost episoade cu ninsori târzii, la mijloc sau chiar la sfârșit de martie. Așadar, în anul 1962, a nins în 26 martie, anul următor, în 25 martie. Apoi, în 1966, la 27 martie, în 1969, la 25 martie, în 1972, la 25 martie. Până în 1995, când a nins în 29 martie, a fost o pauză. Apoi, a mai nins în 26 martie 1997, în 30 martie 2001 și în 26 martie 2013.

Deci, nu e cazul să disperăm, ci doar să avem răbdare să treacă acest val polar și să așteptăm primăvara adevărată!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bursa de valori de la shenzhen jpg
Design fără titlu (5) png
„Mogging” – Cuvântul anului 2026 png
minge elastice guinness jpg
coliva pomenire morti pomana mosii de iarna de vara foto shutterstock 1755598406 jpg
Solsgirth PROFIMEDIA (1) jpg
1 aliment nesanatos cereale mic dejun copii jpg jpeg
Iulian Demeter jpg
image
image