De ce a câştigat Iohannis procesul cu ANI. Motivarea Curţii de Apel Alba-Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia arată, în motivarea deciziei din 2013 prin care a respins raportul ANI privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis, că acesta doar a semnat actul constitutiv al SC Pieţe Sibiu, iar SC Apă Canal este operator regional, nu local, fapt care nu-l făcea pe edil incompatibil.
Astfel, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au considerat că raportul ANI era “rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a legislaţiei aplicabile” scrie Mediafax.
Potrivit motivării hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, în 25 septembrie 2013, în procesul dintre Klaus Iohannis şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI), magistrații au decis, la acea dată, să admită în parte contestaţia lui Iohannis şi să anuleze raportul de evaluare întocmit de ANI.
Totodată, instanţa a respins contestaţia lui Klaus Iohannis prin care acesta ridica excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspecţiei de Integritate din cadrul ANI.
Potrivit motivării Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa a apreciat atât în cazul SC Pieţe Sibiu SA, cât şi al SC Apă Canal SA că Iohannis, la acea dată primar al Sibiului, nu s-a aflat în incompatibilitate prin activităţile desfăşurate la cele două societăţi.
Instanţa a stabilit că dovezile aduse în acest proces de Iohannis demonstrau că raportul ANI privind incompatibilitatea acestuia este “nelegal”, “fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a legislaţiei aplicabile”, iar astfel a admis acţiunea fostului primar al Sibiului şi a anulat raportul de evaluare întocmit de ANI.
În cazul SC Pieţe Sibiu SA, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut faptul că Iohannis apărea ca semnatar al actului constitutiv al acestei societăţi, în calitate de reprezentant al municipiului Sibiu, delegat pentru această operaţiune prin Hotărârea Consiliului Local Sibiu nr. 246/2010.
Preşedintele Iohannis a câştigat definitiv procesul cu ANI
Potrivit interpretării Curţii de Apel Alba Iulia, calitatea de reprezentant al unei persoane juridice la semnarea actului constitutiv nu translatează de drept această calitate şi în adunările generale ale acţionarilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins, miercuri, recursul ANI.