De ce nu poate fi luată din pădure epava planorului prăbuşit

Ultima actualizare:

    Salvamontiştii au recuperat  ieri trupul neînsufleţit al pilotului
Salvamontiştii au recuperat ieri trupul neînsufleţit al pilotului

Planorul prăbuşit pe 6 august în Carpaţii Meridionali a fost descoperit sâmbătă (21 noiembrie) de un turist, printre copaci, pe un traseu nemarcat din Masivul Postăvaru. Trupul pilotului Mircea Crăciun se afla în carlinga aparatului de zbor. Cadavrul fusese dezmembrat, cel mai probabil de animalele din pădure.

Planorul pilotat de Mircea Crăciun (56 de ani) a dispărut astă-vară de parcă l-ar fi înghiţit pământul. Era 6 august când a fost dată alarma: aparatul de zbor la manşa căruia se afla cel mai bun pilot român la zboruri de distanţă survola Carpaţii Meridionali înainte să se facă nevăzut. Imediat după dispariţie, în zonă au început cercetările. Au fost folosite elicoptere şi drone, peste 1.200 de oameni fiind mobilizaţi în acţiunile de căutare. Toate eforturile au fost însă zadarnice.

Sâmbătă (21 noiembrie), la 107 zile de la momentul dispariţiei, planorul a fost găsit întâmplător, printre copaci, de un turist pasionat de drumeţii montane, pe un traseu nemarcat din zona Muchia Cheii, în Masivul Postăvaru. Anchetatorii au terminat, duminică la prânz (22 noiembrie), cercetarea, iar trupul pilotului Mircea Crăciun a fost coborât de salvamontişti de pe munte şi transportat la Laboratorul de Medicină Legală din Braşov pentru autopsie.

Mircea Crăciun
Mircea Crăciun

Zona abruptă nu permite accesul nici unui mijloc de transport. Prin urmare, anchetatorii caută încă soluţii pentru ridicarea epavei. Ancheta este coordonată de procurorul general de la Curtea de Apel Braşov, Sorin Vasilache, şi de Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile. „Acţiunea mai durează, fiindcă trebuie găsită o variantă pentru ca resturile planorului să fie transportate în cele mai bune condiţii. Aşteptăm apoi rezultatele autopsiei şi expertiza care va stabili cauza prăbuşirii“, a explicat duminică (22 noiembrie) Ramona Diaconu, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

Click! spune

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au declarat  că vegetaţia abundentă din timpul verii a făcut imposibilă localizarea aparatului de zbor. În luna august, şi Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, dăduse aceeaşi explicaţie pentru eşecul căutărilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
lantana jpg
Hartă  Europa -Romania -Polonia -Ucraina - Bilgaria FOTO shutterstock
desemnare premier eugen tomac cotroceni nicusor dan FOTO: Inquam Photos/George Călin 6316 jpg
serious professional businessman talking phone with customer holding papers hand jpg
portofel gol jpg
toaleta publica roz facebook jpg
close up hands holding wallet coins (5) jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
image
image