De la fier vechi au ajuns vagoane de lux. Cinci garnituri, modernizate de CFR Călători

Ultima actualizare:

    Așa arăta vagonul înainte să fie modernizatFotografii: Sever Gheorghe
Așa arăta vagonul înainte să fie modernizatFotografii: Sever Gheorghe

În sfârșit putem circula în condiții civilizate cu trenul! Cei de la CFR Călători au reușit să modernizeze cinci vagoane ajunse în paragină. Erau ruginite, abandonate prin depouri și urmau să ajungă la fier vechi. Dar iată că nu au fost casate, ci modernizate, astfel că acum ne putem mândri cu ele.

1.050 de vagoane. Aceasta este flota de care dispune CFR Călători. Insuficient, având în vedere că de cele mai multe ori nici în picioare nu mai găsești locuri disponibile.

Acum le oferă tot confortul călătorilor
Acum le oferă tot confortul călătorilor

Numărul corect ar fi de 1.200, din câte spun oficialii companiei. Ca să ajungă acolo a fost începută o amplă campanie de modernizare a garniturilor peste care se așternuse vremea.

Ieșite din fabrică în anii 1984-1985, vagoanele nu mai circulau de foarte mulți ani și nu reprezentau altceva decât o masă mare de fier vechi.

Camerele de supraveghere arată tot ce se întâmplă în vagon
Camerele de supraveghere arată tot ce se întâmplă în vagon

Ca să nu-l vândă pe bucăți, autoritățile au luat decizia să le modernizeze. Vorbim despre 54 de vagoane dintre care cinci au fost finalizate și introduse în compunerea trenurilor de călători.

Modernizarea unui vagon a costat CFR Călători 500 de mii de euro

”Erau scoase din uz, dar iată că acum sunt dotate la standarde europene. Au instalații de climatizare (n.r. temperatura constantă este de 22-24 de grade), scaune moderne, prize, camere de supraveghere, toalete ecologice, panouri electronice de informare, spațiu special pentru bagaje și chiar pentru biciclete. Fiecare vagon a fost complet desfăcut, verificat și reparat, iar o bucată a costat 500 de mii de euro, bani plătiți din bugetul propriu”, a declarat Valentin Dorobanțu, directorul CFR Călători, care a precizat faptul că acestea nu au wi-fi, pentru că nu mai este rentabil.

Zonă amenajată pentru biciclete
Zonă amenajată pentru biciclete

Orice caz de vandalizare sau furt este înregistrat și stocat timp de 48 de ore, iar imaginile ajung pe mâna oamenilor legii. Amenda pornește de la 300 de lei.

O parte dintre vagoane au fost modernizate la Ateliere CFR Griviţa, iar o alta la Electroputere VFU Paşcani.

Toaleta arată impecabil
Toaleta arată impecabil

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net