Decizie finală. România va adera la spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie

România va adera oficial la spațiul Schengen terestru începând cu 1 ianuarie 2025, după ce Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) va vota joi asupra ridicării controalelor asupra persoanelor la frontierele interne dintre România și Bulgaria și între acestea.

Consiliul JAI va vota joi în privința aderării României la Schengen terestru / foto: arhiva
Consiliul JAI va vota joi în privința aderării României la Schengen terestru / foto: arhiva

Confirmarea a venit marți din partea unui oficial al Uniunii Europene, potrivit Agerpres. 

Pe ordinea de zi a Consiliului JAI, datată 9 decembrie, se află punctul privind „Decizia Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea", în conformitate cu articolul 4, alineatul 2, din Actul de aderare al Bulgariei și României din 2005.

De asemenea, subiectul aderării României și Bulgariei la Schengen ar putea fi abordat și în cadrul ședinței COREPER II de miercuri dimineața, deși este puțin probabil să mai survină modificări semnificative.

Austria a renunțat la dreptul de veto

Într-o schimbare importantă, Austria a anunțat luni seară că nu va mai folosi dreptul său de veto pentru a bloca aderarea celor două țări la Schengen. Ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, a declarat că „Schengen terestru este acum deschis pentru România și Bulgaria”, iar procesul poate continua la Consiliul UE.

În ceea ce privește controalele la frontierele terestre dintre Ungaria, România și Bulgaria, există încă incertitudini, în special privind aplicarea unor măsuri tranzitorii pentru a preveni posibile schimbări în fluxurile migratorii.

Potrivit unei declarații comune dată publicității la Budapesta pe 22 noiembrie, se vor menține controale pentru cel puțin șase luni, dar această decizie va fi la latitudinea autorităților naționale.

În plus, ministrul Karner a subliniat că decizia Austria de a susține aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost influențată de măsurile de combatere a migrației ilegale, menționând scăderea semnificativă a numărului de migranți interceptați pe ruta dintre Ungaria și Austria.

În 2023, au avut loc 70.000 de interceptări până în octombrie, comparativ cu doar 4.000 în aceeași perioadă din 2024.

România și Bulgaria aplică deja normele Schengen de la 31 martie 2024, iar controalele la frontierele aeriene și maritime dintre aceste țări au fost eliminate conform deciziei Consiliului din 30 decembrie 2023.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Taxe si impozite Foto Primăria Pitești Facebook jpg
drapel steag nato sua america foto shutterstock
facebook delete jpg
mecegai si umiditate la geamuri jpg
carte pixabay jpg
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
sous vide aeno bucatarie de inalta clasa la domiciliu3 jpg
foto3 avion tarom jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net