Declarațiile false ale politicienilor în dezbaterea de la TVR. Cine a fost prins cu minciuna

Dezbaterea electorală organizată de TVR marți, 29 aprilie 2025, la Palatul Cotroceni, a adus față în față mai mulți candidați la alegerile prezidențiale, dar și un val de afirmații inexacte sau complet false.

Participanții la dezbarea prezidențială / foto: INQUAM
Participanții la dezbarea prezidențială / foto: INQUAM

Platforma de fact-checking Factual.ro a analizat declarațiile candidaților și a constatat că adevărul a fost adesea sacrificat în favoarea unor mesaje politice spectaculoase, dar nefondate. Iată cine sunt politicienii prinși cu minciuna și ce au declarat greșit în fața publicului.

Daniel Funeriu: Mitul respectului față de minorități, demontat

 Fals

„Din 1918 încoace, românii au respectat minoritățile naționale și am clădit în Europa un model”

Declarația lui Daniel Funeriu a fost etichetată ca falsă. Potrivit Factual.ro, istoria României din secolul XX este marcată de numeroase episoade de intoleranță și persecuție etnică:

  • Perioada interbelică: nașterea Mișcării Legionare, o organizație antisemită și fascistă.
  • Regimul Antonescu: politici oficiale împotriva evreilor și romilor, inclusiv deportări și pogromuri.
  • Comunismul: politici de asimilare forțată a minorităților.
  • După 1989: conflicte interetnice, precum cele din martie 1990, la Târgu Mureș.

Lavinia Șandru: Subestimare drastică a populației României

Fals

„La Revoluție eram 23 de milioane, suntem 15 milioane”

Realitatea este alta. Conform INS, populația României la 1 ianuarie 2024 era de 19 milioane de locuitori. Deși este adevărat că populația a scăzut din 1989 până astăzi, cifra de 15 milioane este o subestimare gravă. De asemenea, afirmația privind un declin zilnic de „200 de persoane” este inexactă:

  • Emigrare (2023): ~133 persoane/zi
  • Decese naturale (2025): 737–761 persoane/zi

Sebastian Popescu: Istoria, reinterpretată selectiv

Fals

„România niciodată n-a dus un război de cucerire, ci doar s-a apărat”

Factual.ro demontează această afirmație cu fapte istorice:

  • În Primul Război Mondial, România a intrat în război pentru a obține Transilvania.
  • În Al Doilea Război Mondial, armata română a participat la ocuparea Budapestei și a desfășurat operațiuni pe teritoriul altor state.
  • Discursul reia teze comuniste, care prezentau România ca victimă a „imperialismului occidental”.

Victor Ponta: Greșeală în cronologia Parteneriatului Strategic cu SUA

Fals

„Parteneriatul strategic cu Statele Unite a fost semnat în 2011”

De fapt, Parteneriatul Strategic a fost semnat în 1997, în timpul vizitei lui Bill Clinton la București. În 2011, România și SUA au semnat documente adiționale, în cadrul parteneriatului deja existent. Afirmația lui Ponta este, așadar, incorectă.

Ion Banu-Muscel: Subestimarea pericolului rus

Fals

„Rusia nu reprezintă un pericol iminent, deci aș reduce cheltuielile pentru înarmare”

Această afirmație ignoră realitatea geopolitică. NATO consideră Federația Rusă o amenințare majoră, mai ales după invadarea Ucrainei în 2022. De altfel:

  • România și-a asumat alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare.
  • În 2023, alocarea reală a fost de 1,6% – sub pragul minim stabilit de NATO.

Nicușor Dan: Irigațiile – o estimare sub nivelul real

Trunchiat

„Doar 10% din terenurile agricole sunt irigate”

Potrivit INS, în 2023, România avea 8,2 milioane hectare cultivate, dintre care 1,4 milioane hectare pregătite pentru irigații (aproximativ 17%). Așadar, declarația subestimează nivelul real, fiind considerată trunchiată.

Crin Antonescu: Exagerări în legătură cu podul de la Ungheni

Trunchiat

„Podul de la Ungheni a fost inaugurat și finanțat direct de comisarul european pentru transport”

Adevărul este că:

  • Podul nu a fost inaugurat, ci doar au început lucrările.
  • Finanțarea provine din Fondul de Coeziune al UE, nu direct de la comisarul Adina Vălean.
  • Comisarul european nu decide individual proiectele finanțate – acestea trebuie propuse de Guvernul României și aprobate de Comisia Europeană.

Elena Lasconi: Adevărul crud despre sărăcia copiilor

Adevărat

„250.000 de copii se culcă flămânzi în fiecare seară”

Această afirmație a fost verificată și confirmată. Potrivit unui raport World Vision România (2024), circa 250.000 de copii din mediul rural trăiesc în sărăcie extremă și nu au hrană zilnic suficientă. Datele INS indică faptul că 21% din populație trăiește sub pragul de 60% din venitul mediu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lupescu mihai jpg
litovoi jpg
spot the jaguar brain teaser pictures jpg
Al I Cuza jpg
tirana 2798900 1280 jpg
spp jpg
image png
newborn 4529705 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net