Delfinii jucăuşi, 4 spectacole pe zi
Nu le mai ajunge timpul de joacă. Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen s-au acomodat perfect la Constanţa. La un an de când au sosit aici, cei trei delfini se pregătesc să susţină patru spectacole pe zi, cu unul mai mult decât până acum. Doar a venit vara şi pentru ei, nu-i aşa?
Cele trei vedete ale Delfinariului din Constanţa, Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen, muncesc pe brânci în bazinul acoperit. Ele se pregătesc pentru spectacolele din perioada sezonului estival, când micuţii din toată ţara vor veni să le admire.
Până atunci, cele trei mamifere îşi ţin reprezentaţiile din ce în ce mai complexe în faţa turiştilor. O reprezentaţie durează aproximativ 20 de minute.
Ieri, mamiferele au încântat turiştii români şi străini prezenţi la Delfinariu. După ce au făcut un tur de bazin, cei trei şi-au început numărul alături de Georgeta Enciu, Cătălin Covaci şi Luiza Culea, trei din cei şapte dresori care se ocupă de ei.
Câteva reverenţe, întoarceri şi delfinii au început să se dea în spectacol stropindu-i pe spectatori.
După fiecare giumbuşluc, delfinii sunt răsplătiţi cu peşte
Ni-Ni şi Pei-Pei au stat în coadă, s-au învârtit, s-au relaxat înotând pe spate, au sărit la o înălţime de patru-cinci metri, unde balansau o minge.
Ni-Ni şi-a arătat talentul la dans, însă juriul, Chen-Chen, l-a dezaprobat, dând din cap, semn că nu i-a plăcut cum s-a mişcat. „Bravo Ni-Ni", a strigat Clara, o fetiţă de 7 ani care i-a văzut pentru prima dată.
Cele trei mamifere vor fi mutate în perioada 7 - 9 iunie în bazinul descoperit. Aici, ele vor susţine spectacole de 30 de minute, de patru ori pe zi. Spectacolele au loc zilnic la orele 11.00, 13.00, 15.00 şi 19.00. Un bilet costă 25 lei.
Tragedie pe plajă
În ultimele zile, pe plajele româneşti au eşuat 37 de delfini. În acest week-end, voluntarii Societăţii de Explorări Oceanografice şi Protecţia Mediului Marin „Oceanic Club" au găsit pe plajă 29 de delfini morţi, dintre care 5 pui.
Specialiştii în biologie marină avertizează turiştii să nu atingă mamiferele, întrucât ar putea fi purtătoare ale unor boli, cum ar fi erizipelul, o boală infecţioasă acută a tegumentelor transmisibilă şi la om şi virozele respiratorii.