Deputatul mafiot, în pat cu procuroarea care îl ancheta

Ultima actualizare:

Mihail Boldea şi procuroarea Mihaela Agheniţei se cunoşteau de mai mult timp, de pe vremea când fostul deputat lucra ca avocat în Baroul Galaţi. Acesta ar fi sedus-o pe magistrată ca să o convingă să facă ce vrea el, spun anchetatorii, citaţi de evz.ro. Ca să-l ajute, magistratul l-a sfătuit pe Boldea să demaşte alte persoane, numai aşa ar fi putut beneficia el de reducerea pedepsei la jumătate, conform unei legi din 2002.

Imediat după denunţ, Mihaela Agheniţei s-a ocupat de dosarul fostului deputat şi a trimis în judecată persoanele reclamate, deşi nu a avut probe împotriva lor. Procurorii spun că magistratul s-a asigurat că fostul deputat nu ajunge în Penitenciarul Galaţi. L-a ţinut aproa­­pe, în arest, motivând că acesta trebuie audiat. Astfel că Boldea era citat aproape zilnic la DNA, unde petrecea 5-6 ore pe zi în biroul procurorului. "(...) în urma verificărilor efectuate s-a constatat că în intervalul aprilie - noiembrie 2012, numitul Boldea Mihail a fost prezent la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi de 71 de ori, ceea ce constituie practic 15 săptămâni lucrătoare, timp petrecut în exclusivitate în compania magistratului procuror Agheniţei Mihaela", scriu procurorii DIICOT în referat. Acolo, Mihaela Agheniţei l-a sfătuit în legătură cu strategia de apărare pe care ar trebui să o abordeze într-un alt dosar în care Boldea era cercetat. Pe 22 martie 2013, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus începerea urmăririi penale faţă de Mihaela Agheniţei, procuror la Parchetul Tribunalului Brăila şi fost procuror la DNA.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iunie 2012, de către procurorii DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Boldea a părăsit România în 17 martie, traversând graniţa la bordul unei maşini şi intrând pe teritoriul Bulgariei. Serviciile secrete l-au filat până la ieşirea din ţară, dar nu au putut interveni, pentru că parlamentarul avea imunitate. S-a predat autorităţilor kenyene în 25 martie şi două zile mai târziu punea piciorul pe pământ românesc. Boldea a fost încătuşat şi dus direct în arestul IPJ Galaţi.

A fost fugar timp de 9 zile

16 martie 2012. Mihail Boldea a fost chemat la DIICOT Galaţi pentru audieri.17 martie. Deputatul a ieşit din România cu maşina, prin Vama Giurgiu, în drum spre Istanbul, Turcia. 18 martie. S-a îmbarcat din Turcia spre o destinaţie necunoscută.20 martie. Boldea a fost dat în consemn la frontieră. 21 martie. În jurul orelor 15.00, DIICOT a aflat că Boldea a plecat din România.23 martie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Boldea a fost localizat în Kenya. 25 martie. Preşedintele Băsescu a declarat că deputatul Mihail Boldea este "perfect localizat", dar interesul e să nu fie arestat în altă ţară. Seara, Boldea s-a predat autorităţilor române din Nairobi, Kenya.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net