Despăgubiri record după tragedia din Colectiv

Ultima actualizare:

    Arhivă
Arhivă

Supravieţuitorii incendiului din Colectiv, dar şi rudele celor care şi-au pierdut viaţa în seara neagră de 30 octombrie 2015, vor ca statul să plătească pentru ceea ce li s-a întâmplat. Mai exact, la Tribunalul Militar, unde a început deja procesul, sunt ceruţi 1,5 milioane de euro pentru fiecare victimă, informează România TV.

Trei foşti angajaţi din Club Colectiv, răniţi în urma incendiului din 30 octombrie, dar şi părinţii unora dintre cei decedaţi, cer 1,5 milioane de euro despăgubiri de la stat. Printre cei care vor ca statul să plătească se numără şi Cristina Matache, mama lui Alexis, una dintre barmaniţele din Colectiv, care a murit la scurt timp după incendiu, şi Eugen Iancu, tatăl lui Mihai Alexandru Iancu.

Acesta din urmă spune că procesul de la Tribunalul Militar Bucureşti se desfăşoară foarte repede şi că cei interesaţi de despăgubiri ar trebui să se constituie cât mai curând în părţi civile. “Acest proces se desfăşoară cu o grabă fantastică şi ar trebui ca toate victimele din club să ştie că ar trebui să se constituie cât mai curând posibil în părţi civile. Dacă celelalte două procese implică persoane civile, patroni, aici avem de-a face cu statul. Pentru că în proces la Tribunalul militar răspunzători sunt până la urmă ISU şi Ministerul de Interne”, a spus Eugen Iancu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net