Deținutul care a evadat din spital, găsit într-un canal, după șase ore de căutări

Ultima actualizare:

    Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din spital, a fost găsit într-un canal
Deținutul condamnat pentru omor, care a evadat din spital, a fost găsit într-un canal

Un deținut în vârstă de 52 de ani, condamnat pentru omor și încarcerat la Penitenciarul Pelendava a evadat, vineri dimineața, din spitalul unde era tratat. El a fost găsit câteva ore mai târziu, într-un canal, în curtea unității sanitare

Update 13.25: Bărbatul a fost prins de polițiști în jurul orei 12.45, într-un canal aflat în curtea unității spitalicești, la doar 30 de metri de clădirea de unde evadase. Bărbatul se ascunsese acolo timp de mai bine de șase ori și, deși zona a fost verificată de mai multe ori, nimeni nu l-a văzut. 

Deținutul evadase de la etajul doi al spitalului, cu ajutorul unei funii improvizate. A ajuns la etajul 1, de unde a coborât pe scări, a fugit în curte și s-a ascuns în canalul unde a fost găsit abia la prânz.

Deținutul în vârstă de 52 de ani, condamnat la 10 ani de închisoare pentru omor, era tratat la Spitalul din Craiova sub pază atunci când a reuțit să evadeze. ”Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 06.45, s-a constatat că deţinutul SOREANU ION, în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de Omor (art. 188 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localităţii Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

Mobilizare generala pentru capturarea evadatului 

În vederea capturării deţinutului, au fost sesizate Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, au fost informate Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Mai mult decât atât, au fost format echipe de căutare alcătuite din  personalul unităţii şi au fost solicitate imaginile video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică.

”Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul părăsirii unităţii sanitare, deţinutul era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri. Menţionăm că deţinutul a fost internat periodic în unităţi sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor”, precizează ANP.

Pentru orice informaţie cu privire la deţinut poate fi apelat numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova-Pelendava, la numărul de telefon: (0251) 422.326 / 522.274

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net