Deţinutul evadat de la Jilava a fost prins

Deţinutul evadat de la Jilava a fost prins

Ultima actualizare:

La operaţiunea de capturare au participat angajaţi Penitenciarului Bucureşti Jilava şi reprezentanți ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ilfov, Poliţiei Judeţene Ilfov, Jandarmeriei Bucureşti, Direcţiei Generale de Poliţiei a Municipiului Bucureşti, informează rtv.net. În acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, iar deţinutul riscă să mai stea după gratii între şase luni şi doi ani pentru părăsirea penitenciaului.

“Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul Penal, cu închisoare între şase luni şi doi ani (temei legal: art 741 din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare)”, precizează reprezentanţii penitenciarului Jilava.

Deţinutul Laurenţiu Adrian Dumitru, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la şapte ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, a părăsit punctul de lucru la care era repartizat în penitenciar, duminică în jurul orei 6 dimineaţa. Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanţele care au condus la producerea evenimentului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
smurd jpg
lacul trei ape jpg
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
Volanul unui BMW jpg
cheltuieli jpg
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
image
image