Dinu Săraru s-a vaccinat anti-Covid. Scriitorul are 89 de ani
Scriitorul și omul de teatru Dinu Săraru s-a vaccinat împotriva Covid-19 la vârsta de 89 de ani, anunță Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). Imaginile au fost publicate pe contul de Facebook Ro Vaccinare.
La vârsta de 89 de ani, marele maestru dramaturg, Dinu Săraru, s-a vaccinat împotriva COVID-19. Dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dinu Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. 68 de ani din viața sa i-a dăruit radioului românesc, 23 de ani Teatrului Mic şi după 1989, câțiva ani Teatrului Naţional din Bucureşti. Dinu Săraru este membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.
Pentru întreaga sa activitate și contribuție adusă culturii românești, dramaturgul a primit diverse distincții cum ar fi: de două ori Medalia Meritul Cultural şi o dată ordinul cu acelasși nume. În 2002 i-a fost acordată distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional ”Steaua României”. Un an mai târziu, a fost distins cu Premiul Naţional al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate artistică. În 2007, la împlinirea vârstei de 75 de ani, a primit Medalia de aur a Academiei oamenilor de Ştiinţă din România, Medalia de aur alb cu efigia scriitorului a Băncii Naţionale a României şi Medalia de argint – Antim Ivireanu a Arhiepiscopiei Râmnicului. În 2011, Arhiepiscopia Râmnicului i-a oferit medalia de aur – Constantin Brâncoveanu. În 2012, la vârsta de 80 de ani, lui Dinu Săraru i s-a acordat Diploma de Merit a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti.
Citește și:
Răzvan Cherecheş: "Vaccinurile nu ne vor proteja pentru valul trei. Vom avea un val patru"