Discreţie şi eleganţă la priveghiul lui Ducu Darie

Ultima actualizare:

Zeci de coroane şi vaze cu flori, tablouri uriaşe cu chipul lui Alexandru Darie, aranjamente florale discrete şi cu mult bun gust, muzică clasică în surdină, aceasta a fost atmosfera din marea sală „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsufleţit al regretatului regizor. Prietenii, colegii de breaslă şi toţi cei care l-au iubit şi l-au apreciat au venit rând pe rând să-şi ia rămas bun.

Sicriul cu trupul lui Ducu Darie a fost depus vineri seara la sediul instituţiei pe care a condus-o timp de 17 ani. Oana Pellea, Andreea Esca, Emilia Popescu şi Marian Râlea au fost printre primii care au venit să-i aducă un ultim omagiu. Mulţi dintre cei prezenţi şi-au stăpânit cu greu lacrimile, iar Oana Pellea chiar s-a sprijinit de un perete de durere. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, la rândul său, o coroană de flori. De la căpătâi nu s-a desprins nici vineri seara, nici sâmbătă, întreaga zi, fosta soţie a lui Ducu, Maria Miu, singura femeie care i-a dăruit un copil. Toţi cei care veneau îi strângeau mâna şi îi prezentau condoleanţele, iar ea încerca să se ţină tare, să-şi ascundă lacrimile, să refuze scaunul pe care era îndemnată să stea. 

Pe jos au fost presărate flori şi totul a fost decorat cu mult bun gust
Pe jos au fost presărate flori şi totul a fost decorat cu mult bun gust

Zeci de coroane de flori au fost aduse la Teatrul Bulandra
Zeci de coroane de flori au fost aduse la Teatrul Bulandra

Doar o mână de oameni erau prezenţi ieri dimineaţă în Sala „Liviu Ciulei”, amenajată elegant, cu lampadare decorate cu flori proaspete. După ora 13.00 au început să vină rând pe rând actori, prieteni de familie sau pur şi simplu oameni care l-au cunoscut şi apreciat. Printre aceştia, la ora 14 fix a apărut şi Anca Pandrea, partenera de viaţă a lui Iurie Darie, tatăl lui Alexandru. „Singurul lucru care mă mai alină este că s-a dus la Iura, Iura fiind sufletul şi viaţa mea. Asta mă mai linişteşte puţin că nu este singur acolo. I-am visat împreună, Iura îi spunea «Vino, Ducule, să-ţi spun ceva, că sunt supărat pe tine, haide să discutăm». Aşa au plecat împreună, în visul meu. Este o pierdere mare pentru cultura româneasă, teatrul românesc. Nu am vorbit foarte mult în ultimii ani cu Ducu, ne mai vedeam la premiere. Ce i-aş spune acum, dacă m-ar auzi? Să fie liniştit”, a declarat pentru Click! Anca Pandrea, mărturisind că nu va merge la înmormântarea care va avea loc azi, la ora 13.00. „După Iura al meu nu mă mai duc la nicio înmormântare. Decât la sora mea mă voi duce, dacă pleacă înaintea mea”, promite Anca Padrea.

Anca Pandrea a venit cu flori, cu lumânări şi, bineînţeles, cu fotografia lui Iurie Darie în piept. Era vizibil plânsă
Anca Pandrea a venit cu flori, cu lumânări şi, bineînţeles, cu fotografia lui Iurie Darie în piept. Era vizibil plânsă

La doi paşi în urma ei venea Lucia Tantan, verişoara lui Alexandru Darie. „Mama lui Ducu, Consuela Roşu, cu tatăl meu erau fraţi. Eu i-am adus acum lui Ducu şi i-am pus pe piept, în sicriu, o fotografie a mamei lui, să fie, astfel, împreună”, spune doamna Tantan, destul de supărată pe multe speculaţii care s-au făcut în ultima perioadă: „S-au spus multe lucruri neadevărate, cum că ar fi fost pe o listă de aşteptare pentru transplant. Nu a fost pe nicio listă de aşteptare. Iar referitor la Anca Padrea, care toată viaţa ei l-a iubit pe unchiul meu, aş vrea să nu i se mai spună «mama vitregă a lui Ducu», ea nu era mama lui adoptivă, nu a fost căsătorită cu Iura. Vărul meu, Alexandru, a fost, ca şi tatăl lui, mândria familiei noastre. Suntem şocaţi de rapiditatea cu care a plecat dintre noi, dar sunt mulţumită că măcar acum i se recunoaşte valoarea. Păcat, totuşi, că ne aducem aminte de oamenii mari ai acestei ţări abia când se duc dintre noi”.

Click! spune

Alexandru Darie (60 de ani) a murit miercuri, 18 septembrie, în spital, răpus de ciroză. Regizorul şi directorul Teatrului Bulandra a trăit o viaţă dedicată teatrului, iar în afara scenei a avut o existenţă discretă. Sicriul cu trupul său rămâne la Teatrul Bulandra până azi la ora 12.00. La ora 13.00 va fi înmormântat la Cimitirul Bellu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net