Distracţie la «Fabrica iepuraşilor» din Bucureşti
De la cei mai mici până la cei mai mari, copiii au încondeiat ouă de Paşte, au pictat cu nisip, au confecţionat mărgele şi figurine din lut, au luat lecţii de olărit, gravură, dar şi teatru - într-un cuvânt a fost o distracţie pe cinste.
„Copiii nu simt că sunt puşi „la treabă", dimpotrivă, le place ceea ce fac pentru că la ei totul este o joacă. Învaţă jucându-se", ne spune Nicoleta, mămica unei fetiţe de trei ani. Dacă cei mici s-au distrat pictând figurine sau confecţionând mărgele, standul Click! Poftă bună! i-a adunat în jurul său pe cei mari.
„Am gătit la cuptor o ruladă din carne de miel delicioasă, iar părinţii au fost provocaţi să participe la un concurs de salate", ne-au spus jurnaliştii de la Click! Poftă bună!
Evenimentul se va desfăşura până pe data de 4 mai, deci, mai ai timp să-l aduci şi tu pe cel mic la distracţie.