Divertiland, valuri de 1,8 m şi 27 de tobogane

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Veste bună pentru amatorii de distracţii. "La Plaja Park", parte a celui mai mare parc de distracţii Divertiland din România, dar şi din sud-estul Europei, se va deschide peste câteva zile. Cu toate că până acum organizatorii au fost foarte reţinuţi în promovarea parcului, pentru astăzi ei au organizat o prezentare, la care au promis că vor da toate detaliile aferente acestui eveniment.

Parcul se întinde pe 35 de hectare şi este amplasat în comuna Chiajna, judeţul Ilfov, la kilometrul 13, adiacent autostrăzii Bucureşti-Piteşti.

"La Plaja Park" se întinde pe o suprafaţă de peste 42.000 de metri pătraţi, inclusiv zona de parcare, cea mai mare suprafaţă a unui water park din ţară.

Potrivit reprezentanţilor, capacitatea parcului este de peste 7.500 vizitatori zilnic.

Din ce se ştie până acum, sunt cel puţin trei motive pentru care bucureştenii merită să treacă "La Plaja Park" pe lista de priorităţi în activităţile de timp liber.

Piscina cu valuri, o premieră în România

Dezvoltatorii Divertiland Multi Entertainment Park susţin că au pregătit mai multe surprize pentru marea deschidere, dar şi o premieră pentru România - piscina cu valuri.

Anunţată de reprezentanţi ca fiind senzaţia parcului acvatic, piscina recreează atmosfera unei insule tropicale, cu valuri de diferite mărimi şi forme.

De altfel, vizitatorii parcului vor dispune de o zonă de 3.000 de metri pătraţi de plajă cu nisip, restaurante, snack-baruri, cafenele, spaţii comerciale, unitate medicală, zone de joacă pentru copii, zonă pentru petreceri, scenă multifuncţională şi terenuri de volei pe plajă.

27 de tobogane pentru amatorii de senzaţii tari

Peste 27 tobogane îi aşteaptă pe toţi amatorii de adrenalină.

Toboganul Superbowl este o combinaţie de tuburi închise şi deschise, o atracţie de marcă a water park-ului, în timp ce Boomerango, cu plecare de la o înălţime de 17 metri şi alunecare aproape verticală, oferă senzaţii tari pe o saltea de două persoane care, la final, aterizează în piscină.

Complexul de tobogane răsucite Inner-Tube are o capacitate de 240 de persoane pe oră şi poate fi practicat de întreaga familie.

Parcul mai dispune şi de un tobogan multi-bandă care permite prietenilor şi familiei să-i folosească simultan denivelările.

«Râul Leneş» şi «Cetatea Ploii»

Potrivit proiectului, parcul va fi străbătut de un „râu leneş" (Lazy River) care va avea în centru „cetatea ploii" (Rain Fortress), o atracţie construită pe mai multe niveluri.

„Un adevărat labirint al distracţiei pentru cei mici şi nu numai", susţin organizatorii.

"Râul Leneş" - în fapt, o piscină de 500 de metri care intersectează alte atracţii ale parcului - este perfect pentru cei care vor să se relaxeze plutind în derivă, confortabil aşezaţi pe saltea, în timp ce savurează o băutură răcoritoare.

"Cetatea Ploii" combină două elemente: distracţia şi 148 de jeturi de apă.

1. Piscina are o capacitate de până la 2.500 de oameni şi  face valuri mari de până la 1,8 m

simeon stalpnicul png

2. Complexul de tobogane Inner-Tube are o capacitate de peste 240 de persoane pe oră

simeon stalpnicul png

3. “Cetatea Ploii“ are peste 70 de mici atracţii ce folosesc 148 de jeturi de apă

simeon stalpnicul png

Cele 3 imagini de mai sus sunt date ca exemplu pe pagina de Facebook a Divertiland

Investiţie de circa 300 de milioane €

Cu toate că dezvoltatorii nu au fost dispuşi să ne ofere detalii despre investiţie, reporterii Adevărul au reuşit să afle câteva informaţii de la arhitectul şef al comunei Chiajna, Ovidiu Teodorescu.

Acesta declara, în urmă cu câteva luni, că investiţia pentru întregul complex este în jur de 300 de milioane, investiţie suportată integral de dezvoltatori.

Complexul va include în următorii ani şi un parc de distracţii în aer liber, dar şi un centru de divertisment familial acoperit, precum şi un club wellness, cu centre dedicate activităţilor sportive şi spa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fiicele Regelui Mihai si Principele Radu la parastasul de 6 ani al Regelui Mihai   Daniel Angelescu, Casa Majestatii Sale (2) jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 1195754011 scaled jpg
Captură de ecran din 2024 09 19 la 12 02 07 png
inundatii (4) jpeg
1 student din 3 renunţă la facultate pentru că a ales greșit jpg
avion pexels jpg
image png
image png
executie ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net