Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost reținuți în cazul celor 17 decese suspecte: „Au acționat cu intenție!”

Ultima actualizare:

Cazul morților de la Terapie Intensivă ia amploare. Azi au fost reținuți 4 angajați ai Spitalului „Sf. Pantelimon” în procesul deceselor suspecte din aprilie.

Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost reținuți
Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost reținuți

Deschis în aprilie, dosarul morților suspecte din secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” părea să se fi închis după ce asistenta care a făcut sesizarea a fost acuzată de mărturie mincinoasă. Numai că, de azi, acuzațiile par mai reale ca niciodată!

Managerul instituției va demisiona

Cronologic, lucrurile au început în luna aprilie, atunci când procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul ”Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

După cum informează Agerpres, procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 - 7 aprilie 2024. Ulterior, a fost pusă sub acuzare o asistentă pentru mărturie mincinoasă. Se considera că ea știa ce s-a ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare. Ea a fost apoi eliberată.

Acestea erau lucrurile care se știau până acum. Numai că, în dimineața zilei de azi, miercuri, 7 august, a venit o veste bombă: patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI! În plus, s-au făcut și percheziții în locuințele unor angajaţi ai Spitalului! Ceea ce înseamnă că, deși nimeni nu a recunoscut, toate acele acuzații de crimă până la urmă, erau reale!

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu ministrul Sănătăţii despre situaţia de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” și a fost extrem subliniind că trebuie „să intre la puşcărie cei care fac aşa ceva”.

„O să iasă ministrul Sănătăţii. Am avut mai multe discuţii în cursul zilei de astăzi. Important e că descoperim aceste lucruri. În primul rând, să intre la puşcărie cei care fac aşa ceva”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform Agerpres.

Tot azi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a solicitat demisia managerului şi a directorului medical al Spitalului având în vedere funcţionarea „defectuoasă şi neîncrederea” publică generată de evenimentele din ultimele luni şi de anchetele aflate în derulare. După două ore, managerul Spitalului Sf. Pantelimon, medicul chirurg Bogdan Socea, a anunțat că își va depune demisia de onoare.

Doi medici de la Spitalul Sfântul Pantelimon au fost reținuți 

Procurorii au decis reținerea a doi medici implicați în dosarul privind decesele suspecte ale mai multor pacienți care au fost internați la Spitalul „Sf. Pantelimon”. Aceștia sunt cercetați  pentru tentativă de omor și omor calificat.

Miercuri, 7 august 2024, Mirela Păiuș, medic ATI, și Maria Miron, medic specialist Anestezie Terapie Intensivă, au fost reținuți de procurori. Oamenii legii i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi medici pentru acuzațiile de tentativă de omor și omor calificat, și o asistentă pentru mărturie mincinoasă.

La data de 07.08.2024, procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatelor M.M.A. și P.M., având calitatea de medici specialiști Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București.

Inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).”, informează un comunicat al Parchetului Capitalei.

Medicii ar fi provocat moartea unui pacient de 54 de ani 

image
Cele două doctorițe au fost reținute . capturi: Pro TV
Cele două doctorițe au fost reținute . capturi: Pro TV

Conform anchetatorilor, medicii ar fi provocat decesul unui pacient de 54 de ani care se afla în stare critică la Secția ATI. I-ar fi redus doza de noradrenalină, ceea ce a dus la stop cardiac și decesul ulterioar al acestuia. 

„În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie.

La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.

Tot la data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secției Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” București, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.”, mai informează comunicatul.

Asistenta a fost reținută alături de cei doi medici 

Asistenta care a fost acuzată că în perioada 26 aprilie – 19 iunie 2024 a făcut declarații false și incomplete în calitate de martor în cazul omorurilor investigate, ascunzând informații esențiale, a fost reținută și ea pentru 24 de ore, alături de inculpatele nculpatele M.M.A. și P.M.

Va fi sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București pentru propunerea de arestare preventivă a celor două inculpate pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, după cum informează Adevărul.ro

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net