Doi tineri de 17 ani au făcut miocardită după vaccinul Pfizer în România. Cum a evoluat boala

Ultima actualizare:

    Copiii de este 12 ani pot fi vaccinați împotriva Covid-19Foto: UNICEF
Copiii de este 12 ani pot fi vaccinați împotriva Covid-19Foto: UNICEF

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, vineri seară, că 142.000 de copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, s-au vaccinat, fiind înregistrate două cazuri de miocardită. Este vorba despre doi pacienţi, de 17 ani, care au avut o evoluţie favorabilă.

”În momentul de faţă există acest semnal al miocarditei – inflamaţia muschiului cardiac”, a declarat Gheorghiţă, precizând că, la 7 milioane de doze administrate în Statele Unite ale Americii, s-au raportat 300 de cazuri de miocardită.

”Practic, s-a observat că, la un milion de persoane vaccinate din grupa de vârstă 12 – 15 ani, putem evita 5.700 de cazuri noi de îmbolnăviri şi aceste cazuri în perioada următoare s-ar putea să fie generate de tulpina Delta, ele vor genera cazuri secudare foarte multe, când copiii merg la şcoală în colectivitate”, a adăugat Gheorghiţă, citat de News.ro.

Întrebat ce efecte secudare au fost înregistrate în Româna, la copii, preşedintele CNCAV a afirmat: ”Sunt 142.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, persoane între 12 şi 19 ani inclusiv. Nu au fost multe raportări, majoritatea sunt dureri la locul de administrare, dureri musculare, dureri de cap, dureri musculare, dureri de cap, frebră, frison. Au fost două cazuri de miocardită la tineri de 17 ani care au avut o evoluţie foarte bună”.

Ce este miocardita

Gheorghiţă a precizat că micardita este o inflamaţie a muşchiului cardiac care se manifestă prin durere în piept şi uneori poate să fie prezent stare de oboseală, frison, fbră, dureri musculare.

”În mod obişnuit avem miocardite, în populaţia generală avem o prevalenţă mare – număr crescut de cazuri la persoanele sub 30 de ani, în general de sex masculin. Ele sunt date de infecţii virale. Infecţia cu SARS-COV 2 poate să dea miocardite la tineri”, a mai afirmat Gheorghiţă.

Citește și:

Avertisment privind inflamaţia cardiacă la adolescenţi și tineri, inclus în prospectul vaccinurilor Pfizer şi Moderna

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net