DOSAR: Avocat sătmărean judecat pentru trafic de influenţă

Ultima actualizare:

Avocatul sătmărean Szekely Adalbert a fost trimis în judecată ieri pentru trafic de influenţă. El a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la două sătmărence, cărora bărbatul le-a cerut 4.000, respectiv 6.000 de euro. Soţii celor două femei, Viorel Moldovan şi Francisc Delegan, sunt condamnaţi la 5 şi 6 ani de închisoare pentru crimă organizată, iar avocatul le-a promis femeilor că va interveni pe lângă judecătorii Înaltei CurţI de Casaţie şi Justiţie pentru a obţine pedepse mai mici. Szekely a fost prins în flagrant în 2 mai, fiind denunţat de cele două femei.

„Flagrantul a fost organziat la data de 2 mai în localitatea Seini, unde bărbatul urma să primească cei 4.000, respectiv 6.000 de euro de la cele două denunţătoare. În data de 3 mai s-a dispus arestarea lui pentru o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Ieri s-a încheiat urmărirea penală şi s-a dispus trimiterea lui în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul teritorial Cluj. Cazul urmează să fie judecat la Curtea de Apel Cluj", a declarat procurorul Elena Botezan, şeful Serviciului teritorial DNA Cluj.

Înscris în Baroul Bucureşti, cu activitate la Satu Mare

Szekely Adalbert este înscris în Baroul Bucureşti din 1999, dar trăieşte şi profesează în Satu Mare. Cu toate acestea, colegii avocaţi nu prea îl cunosc. „Îl cunosc pe avocatul Szekely doar din vedere. Ştiu că şi soţia lui este avocat, tot în Baroul Bucureşti. Din cunoştinţele mele, el este sătmărean de origine şi, deşi este înscris în Baroul Bucureşti, profesează mai mult la Satu Mare. Eu mai mult pe Penal l-am văzut lucrând, ne-am întâlnit prin săli, dar alte detalii nu prea cunosc", spune avocatul Crina Bozso-Stanca.

„Îl cunosc din vedere, însă nu am schimbat prea multe replici. Nu prea vorbeşte cu colegii avocaţi. Întotdeauna îl vedeam ca o persoană retrasă şi necomunicativă", spune şi avocatul Mircea Lupşa.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Syekely Adalbert pentru trafic de influenţă, urmând ca dosarul să fie judecat la Curtea de Apel Cluj. Dacă va fi găsit vinovat, conform Codului Penal, el riscă închisoarea de la doi la zece ani.

Cfre: 10.000 de euro este mita pe care a încasat-o avocatul în momentul în care a fost prins în flagrant.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net