Două bătrâne trăiesc singure într-un loc înfricoșător: "Au fost zile în care amețeam de foame"
Ana Șodrâncă și Ioana Corbeanu înfruntă condițiile vitrege dintr-o fostă exploatare industrială aflată în Munții Hunedoarei. Se luptă să supravieţuiască aproape de ruinele unei exploatări din Ținutul Pădurenilor. În vârstă de 87 de ani, Ana Șodrâncă, o fostă angajată a carierei de la Crăciuneasa, e singura locatară a unui bloc abandonat. Ea e ajutată de Ioana Corbeanu (79 de ani), o văduvă care trăiește într-un cătun aflat la un kilometru distanță.
Au refuzat să plece! Aceasta este povestea emoționantă relatată de Adevarul.ro, a două femei care se încăpățânează să reziste în locurile dragi. O cale ferată industrială a legat Hunedoara de Furnalul de la Govâjdia, aflat în centrul unei zone miniere din munţi, în care munceau mii de oameni. Sute de familii venite din toate colţurile ţării s-au stabilit în Ţinutul Pădurenilor acum 70 de ani, pentru a lucra în minele de fier din Teliuc şi Ghelari, la exploatările forestiere şi în carierele de marmură şi dolomită. În văile înguste au apărut turnuri de apă, linii ferate, uzine electrice și colonii muncitoreşti. Din anii 2000, calea ferată a fost dezafectată. Tot atunci, exploatările miniere de la Teliuc şi Ghelari s-au închis, iar uriaşa carieră de dolomită (rocă folosită ca piatră de construcție) de la Crăciuneasa a intrat în conservare. Cei mai mulți lucrători au plecat din zonă.
“Am fost obișnuită cu traiul greu”
Ana Şodrâncă (87 de ani), una dintre fostele angajate, a rămas singura locatară a blocului de la Crăciuneasa, o clădire în ruină. „Am muncit la piatră, cu târnăcopul, timp de 30 de ani, şi am fost obişnuită cu traiul aspru. Acum, singură, cel mai greu îmi este să crăp lemnele de foc”, explică tanti Ana pentru adevarul.ro.
Unul dintre puţinele ajutoare este Ioana Corbeanu, o văduvă în vârstă de 79 de ani. Tanti Ioana locuieşte în cătunul Gura Spinului, la circa un kilometru de blocul „vecinei” sale. „De 24 de ani trăiesc şi eu singură, fără ajutor din partea vreunui bărbat. Am o pensie de urmaş după soţul meu, care a muncit în cariera de piatră, un venit care abia îmi ajunge”, spune femeia. “Au fost zile în care am trăit cu un colţ de pâine şi cu mere, în care ameţeam din cauza foamei, însă am mai lucrat pe la unii şi pe la alţii, am tăiat lemne și am săpat grădini, ca să pot pune ceva pe masă. La vârsta mea, sparg lemne ca un bărbat tânăr”, se laudă ea. Cele două bătrâne au o singură dorință: să treacă peste iarnă cu bine.
