Două licee de renume au intrat de urgenţă în renovări

Două licee de renume au intrat de urgenţă în renovări

Ultima actualizare:

    Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din sectorul 4 a intratvara trecută în reparaţiiFoto: Facebook
Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din sectorul 4 a intratvara trecută în reparaţiiFoto: Facebook

Vacanţa de vară înseamnă lucrări de renovare a unităţilor de învăţământ care au intrat în reparaţii capitale de câteva zile. În scopul obținerii autorizației ISU, în șapte școli și două dintre cele mai prestigioase licee din Capitală, Colegiul Național “Gheorghe Șincai” și Colegiul Național “Ion Creangă”, se vor face investiţii serioase.

Au început lucrările de modernizare a unităților de învățământ din sectorul 4. Peste 15 milioane de lei, alocate din bugetul local, vor fi investite în reparații și amenajări pentru ca şcolile şi liceele la care nu s-a mai schimbat nimic de 28 de ani să-şi poată primi copiii din toamnă în cele mai bune condiţii.  

Proiectele de investiții au fost personalizate pentru fiecare unitate în parte. Astfel, pe lângă clădirile celor două licee, care necesitau intervenții urgente, vor mai beneficia de finanțare pentru modernizare următoarelor unităţi: Școala Gimnazială nr. 133 (Str. Stânjeneilor nr 3), Școala Gimnazială nr. 79 (Str. Cuza-Vodă, nr. 51), Școala Gimnazială nr. 97 (Str. Viorele, nr. 7), Școala Gimnazială nr. 194 (Str. Alexandru Obregia, nr. 3A), Școala Gimnazială nr. 190 (Str. Nițu Vasile, nr. 16), Școala Gimnazială nr. 129 (Str. Izvorul Crișului, nr. 6) și Școala Gimnazială “Avram Iancu” (Str. Stupilor, nr.1).

“Acoperișul Colegiului Național «Gheorghe Șincai» s-a deteriorat serios, mai ales în ultima perioadă. Fiind vorba despre o clădire monument-istoric, nu puteam începe reabilitarea fără avizul Ministerului Culturii, pe care l-am primit în sfârșit. Toate lucrările, pentru că vorbim, spre exemplu, și despre refacerea sălii de festivități, vor fi executate respectând arhitectura și utilizând materialele impuse de statutul clădirii. De exemplu, acoperișul va fi realizat din țiglă”, promit autorităţile locale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
vremea se schimba jpg
Valentina și Vlad jpg
ambulanta  foto shutterstock jpg
concediere jpeg
shutterstock 2227479521 jpg
image png
troleibuz Bucureşti foto STB jpg
Fosta mina  de aur Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (225) jpg
image
image