Când ajunge Lumina Sfântă de la Ierusalim în România. Secretele candelei în care este ținută

Ultima actualizare:

În acest an este pentru a 16-a oară când o delegație a Patriarhiei Române pleacă la „Sfântul Mormânt” de la Ierusalim să aducă ”Lumina”. Este primită sâmbătă 19 aprilie între orele 14.10-14.15 iar apoi adusă la ora 18.30 cu un avion special pe aeroportul Henri Coandă. „Lumina Sfântă” este ținută ca în fiecare an de cei care o aduc într-o candelă gigantică din argint, cu o înălțime de 35 de centimetri. 

Delegația Patriarhiei Române care a adus Lumina Sfântă pentru Paștile din mai 2024
„Lumina Sfântă” va fi adusă de o delegație a Patriarhiei.Foto credit: Mihnea Păduraru

Cum ajunge „Lumina Sfântă” în toată România 

Ca și în 2024, de Paști, „Lumina Sfântă” de la Ierusalim va fi adusă în România de Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte de la Ierusalim. Din partea Patriarhiei Române, chiar pe pista aeroportului, la scara avionului, a preluat candela specială de argint în care a fost adusă „flacăra minune” preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.  

Reprezentanții mitropoliilor iau Lumina Sfântă de la trimisul Patriarhiei
Reprezentanții mitropoliilor vor lua „Lumina” chiar pe Aeroportul Otopeni. Foto: Mihnea Păduraru

Și în acest an, ca și în 2024, de la acesta se va oferi lumină mai departe, chiar pe aeroport, reprezentanțiilor mitropoliilor. Și în acest an avionul românesc este programat să decoleze primul de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pentru că după popasul la Otopeni va aduce lumina și la frații noștrii de peste Prut cu escală la Iași. 

Pe aeroportul Otopeni vor aștepta pentru a prelua „Sfânta Lumină” avioane venite de la Suceava, Arad, Bacău, Baia Mare. Mia mult, ca și anul trecut, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia se va afla pe Aeroportul din Baia Mare pentru a primi Lumina de la Sfântul Mormânt prin intermediul Patriarhiei Române. 

Suceava 

Starețul Mănăstirii Sfântul Ioan de la Suceava, arhimandrit Serafim Grigoraș și arhimandrit Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Rîșcăi au fost imputerniciți de Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, să aducă „Lumina Sfântă”  de la București. Ei vor aduce „flacăra vie” cu un avion privat la Suceava și vor ajunge în jurul orelor 20.00 potrivit stiridinbucovina.ro.

Arad 

Doi reprezentanți ai Arhiepiscopiei Aradului, părintele Tiberiu Ardelean, inspector eparhial și părintele Bogdan-Gheorghe Noghiu, consilier social, vor prelua „Sfânta Lumină”, sâmbătă seara, de pe Aeroportul Internațional Otopeni. 

Potrivit arhiepiscopiaaradului.ro, cei doi vor fi apoi așteptați pe Aeroportul Internațional din Arad, în jurul orei 20:30,  de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului; autoritățile județene și locale; reprezentanții Centrului Eparhial și a celor patru protopopiate. 

Brașov 

În urbea de la poalele Tâmpei, Lumina Sfântă” va fi adusă de... jandarmerie. Pentru al 16-lea an consecutiv, Jandarmeria Brașov va avea misiunea de a aduce „Lumina Sfântă” de la Ierusalim, la Biserica din Piața Sfatului, în ajunul Slujbei de Înviere potrivit radiobrasovfm.ro. O delegație de jandarmi va pleca către Aeroportul Henri Coandă, în Sâmbăta Mare, pentru a primi „Lumina Sfântă” de la reprezentanții Patriarhiei Române.  

Minunăția aprinderii Luminii Sfinte la Ierusalim
„Lumina Sfântă” este preluată în jurul orelor 14.00-14.30 la Ierusalim. Foto: basilica.ro

Povestea Luminii Sfinte de la Ierusalim 

Aprinderea miraculoasă a focului în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este cel mai cunoscut eveniment din slujba Paștelui. Fenomenul este considerat cel mai vechi miracol, fiind consemnat prima dată la sfârșitul secolului al IV-lea. Fenomenul se petrece în sâmbăta Paştelui Ortodox, în acelaşi mod şi în acelaşi loc, de sute de ani, la mormântul lui Hristos. 

Sfântul Mormânt este controlat din noaptea Vinerii Mari, de poliţişti civili necreştini – un arab, un turc şi unul din partea statului Israel. Ei verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea de pe Mormântul Sfânt. Se sting toate luminile, se sigilează uşa Sfântului Mormânt şi gardienii rămân de pază, până când se aprinde Lumina Sfântă. 

Procesiunea pentru slujba „Sâmbetei Mari” se formează la sediul Patriarhiei Ecumenice Ortodoxe, iar la ora 9.00 porneşte spre Biserica Sfântului Mormânt. Aici, se face înconjurul bisericii de trei ori, apoi patriarhul cu toţi slujitorii se retrag în altarul bisericii ortodoxe de vizavi şi stau în aşteptare. 

În jurul orei 12.00, patriarhul este condus în faţa „Sfântului Mormânt” unde este controlat de poliţişti necreştini să nu aibă vreo sursă de foc. Apoi patriarhul desigilează uşa şi intră în prima încăpere, însoţit de un arab musulman. Acesta rămâne aici şi supraveghează, în timp ce patriarhul intră în a doua încăpere şi îngenunchează în faţa lespezii „Sfântului Mormânt”.  

Se sting toate lumânările, candelele şi luminile şi în biserică se face tăcere deplină. După 15-20 de minute de rugăciune, în biserică apare o lumină puternică, precum un fulger, coborând în zig-zag din cupola mare a bisericii. Potrivit martorilor, lumina vine deasupra Capelei „Sfântului Mormânt”, ca un glob de lumină ce se sfărâmă în mici bucăţi, apoi intră înăuntru ca o rază subţire de foc, coboară pe lespedea Mormântului şi aprinde vata răspândită special deasupra. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
miere jpg
image png
thassos 935934 1280 jpg
pensie, foto shutterstock jpg
căldură  foto   Shutterstock jpg
oua, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net