Dragnea, doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului

Dragnea, doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului

Ultima actualizare:

    Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind una definitivă.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a fost condmanat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, în care este acuzat de “folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite”. Decizia este definitivă.

Judecătorii ICCJ l-au condamnat, pe 15 mai 2105, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Sentinţa iniţială a fost atacată cu recurs atât de Liviu Dragnea, cât şi de procurori, care au cerut o condamnare de cinci ani cu executare.

Instanţa a arătat în motivarea deciziei din 2015 că nu este ilegală îndemnarea cetăţenilor de a merge la vot chiar şi în ziua referendumului, ci transmiterea de mesaje privind modul cum ar trebui să se voteze, iar pentru aceste mesaje a fost condamnat Liviu Dragnea.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cultura fructul dragonului jpg
cauciucuri jpg
walt wizard statuie papa profimedia jpg
islanda spaniol1 jpeg
valentina si vlad jpg
avion freepik jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
costa cruises  jpeg
image
image