Dragnea, uite ce frumos e la ţară! Cum arată de fapt România, deşi liderul PSD spune că o ducem bine

Ultima actualizare:
Preşedintele PSD a susţinut că occidentalii sunt supăraţi pe noi pentru că vom avea sate şi comune mai frumoase decât ale lor!
Preşedintele PSD a susţinut că occidentalii sunt supăraţi pe noi pentru că vom avea sate şi comune mai frumoase decât ale lor!

O ducem atât de bine în România, suntem atât de dotaţi şi avem sate şi comune atât de frumoase, încât occidentalii mor de invidie! În plus, europenii se mai şi supără pe noi pentru că am reuşit să ne descurcăm atât de bine!

Nu, nu e un text-pamflet, este chiar ceea ce crede cu tărie şi declară public Liviu Dragnea, şeful PSD. Preşedintele partidului aflat la putere are o părere excelentă despre ţara pe care guvernul PSD o conduce cu drag şi spor!

Galaţi. Elevii din comuna Limpezişi stau la coadă la WC-ul din curtea căminului cultural
Galaţi. Elevii din comuna Limpezişi stau la coadă la WC-ul din curtea căminului cultural

Aflat la sfârşitul săptămânii trecute la Galaţi, la un miting organizat în cadrul campaniei pentru alegerile europarlamentare, Liviu Dragnea a făcut câteva afirmaţii care i-au lăsat „muţi” pe cei care trăiesc în România şi sunt conştienţi că realitatea este cruntă. 

Botoşani. Sărăcie lucie în Ipoteşti, satul lui Mihai Eminescu
Botoşani. Sărăcie lucie în Ipoteşti, satul lui Mihai Eminescu

Preşedintele PSD a continuat războiul cu Occidentul, dovedind încă o dată că nu prea îi are la suflet pe vestici.

Giurgiu. Aşa arată satul Comana, la 30 km de Capitală
Giurgiu. Aşa arată satul Comana, la 30 km de Capitală

De această dată însă, abordarea a fost diferită: nu i-a mai acuzat că au ceva cu noi, ci le-a transmis că vor muri de ciudă când vor vedea cât de frumos se dezvoltă satele şi comunele noastre!

Olanda
Olanda

“De ce mai sunt supăraţi străinii? Pentru că salariile mărite în România îi fac pe românii care lucrează în afară să nu mai accepte salarii de mizerie şi încep să vină acasă. (…) Sunt supăraţi pentru că forţa de muncă harnică şi calificată începe să plece de la ei. Sunt supăraţi poate pentru că renovăm şi construim şcoli, modernizăm educaţia şi românii au şansa să fie mai educaţi şi o să intre în competiţie cu ai lor. Sunt supăraţi că vor fi mai frumoase comunele noastre decât cele din vestul Europei”, a susţinut Liviu Dragnea la mitingul de la Galaţi, la care au venit câteva mii de persoane. 

Franţa
Franţa

Realitatea din multe sate româneşti contrazice însă flagrant teoria lui Dragnea. Oare a uitat şeful PSD să vorbească despre satele cu şcoli care stau să cadă, cu WC-ul în curte, cu noroaie pe care copilaşii se chinuie să le străbată atunci când vin pe jos câţiva km ca să înveţe carte?

Germania
Germania

Cum să fie olandezii sau nemţii invidioşi pe casele de chirpici din satele care n-au „văzut” niciodată reţea de apă sau de gaze?


    Germania
Germania

Singurul motiv de invidie ar putea fi că ei nu au astfel de locuri unde se poate filma lejer orice show de supravieţuire în condiţii odios de grele!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
image
image