Drifturi în fața polițiștilor, în Baia Mare! Cum au reușit oamenii legii să oprească un șofer de 20 de ani
Urmărire ca-n filme în Baia Mare, noaptea trecută, între un șofer în vârstă de 20 de ani și polițiști. Cu toate că a fost prins făcând drifturi pe zăpadă, tânărul nu s-a lăsat cu una, cu două și a pornit în goană pe străzi, cu oamenii legii după el.
A crezut că scapă de polițiști, însă nu a avut norocul scontat. Un tânăr care a fost somat de oamenii legii să oprească mașina, i-a ignorant și a pornit într-o cursă nebunească pe străzile Timișoarei, chiar și pe contrasens. Deși a derapat la un moment dat, nici atunci nu a oprit mașina.
Ca să-l poată opri, polițiștii au fost nevoiți să tragă două focuri de armă, unul în plan vertical și altul în cauciucurile din spate ale mașinii. Urmărirea s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 10 kilometri, la finalul cărora șoferul s-a arătat foarte bucuros de „reușita” sa. Le-a spus oamelior legii că a fost o „experiență distractivă”. Lângă acesta se afla, pe locul din dreapta, un tânăr de 19 ani.
„Când am auzit glonțul am tras pe dreapta”
„În urma unui drift făcut la Spânzurătoare domnii cu echipajul de poliție au semnalizat să trag pe dreapta și eu m-am întors pe contrasens și am început sa fug de poliție. Am apucat sa fug până pe Imașului cam vreo 10 km după ce s-au efectuat două gloanțe, s-au tras unul în aer și unul în mașină, când am auzit glonțul din mașină am tras frâna de mână și am tras pe dreapta, după această urmărire incitantă”, a declarat șoferul.
„După imobilizarea conducătorului și a pasagerului și în urma verificărilor s-a stabilit că mașina este înmatriculată și plăcuțele montate erau atribuite altui autoturism”, au transmis polițiștii. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi Drugtest, rezultatul fiind negativ.
Tânărul a fost reținut și dus la audieri, însă poliţiştii au decis ulterior să-l cerceteze în libertate. În schimb, a fost amendat.