După atâta ploaie nu am crezut că mai iese soarele

Ultima actualizare:

    Gheorghe, David şi  Alexandra şi-au petrecut  ziua de ieri la scăldat.  După două săptămâni de  vreme rea, a fost o  distracţie pe cinste
Gheorghe, David şi Alexandra şi-au petrecut ziua de ieri la scăldat. După două săptămâni de vreme rea, a fost o distracţie pe cinste

Gata cu ploaia! După aproape o lună cu inundaţii şi vijelii, weekendul ce tocmai a trecut a fost numai bun pentru a-i scoate pe români din case. Şi pentru că soarele a strălucit pe cer, parcurile au fost pline, ştrandurile luate cu asalt şi grătarele încinse la maximum.

În Parcul „Lumea Copiilor" din sectorul 4 al Capitalei nu mai aveai loc să arunci un ac ieri la prânz, iar pe grătarele din locul special amenajat era bătaie.

Silviu şi Nelu au avut noroc, aşa că s-au pus pe fript mici şi băut bere.

Eugen, Cornelia şi Elena au preferat ştrandul, fiindcă e aproape de casa lor

Eugen, Cornelia şi Elena  au preferat ştrandul,  fiindcă e aproape de casa lor
Eugen, Cornelia şi Elena au preferat ştrandul, fiindcă e aproape de casa lor

„Păi era şi păcat să stăm iar în casă, ne-am săturat. Acum a picat numai bine, pentru că avem liber de Rusalii şi mâine (n.r-azi), aşa că putem să petrecem fără probleme", ne-au explicat cei doi.

Ştrandul nu a atras prea mulţi muşterii în weekend. Tarifele extrem de avantajoase practicate în această perioadă pe litoralul Mării Negre i-au ţinut pe pasionaţi de bălăceală departe de locurile de îmbăiere din Capitală.

Parcurile au fost luate cu asalt de bucureşteni

Parcurile au fost  luate cu asalt de  bucureşteni
Parcurile au fost luate cu asalt de bucureşteni

Ieri, la ştrandul Dâmboviţa s-au bucurat de soare şi de prima baie doar cel mult o sută de bucureşteni.

„Apa e curată, nu sunt foarte mulţi la scăldat. Preţurile sunt bune, soare e, ne facem încălzirea pentru distracţia ce va urma la mare", ne-a spus ieri Gheorghe Trufan (23 de ani), care a ieşit cu prietenii la ştrand.

34 de grade, azi, în sudul ţării

Vreme deosebit de caldă, în această săptămână, până la limita de caniculă.

Meteorologii au prognozat pentru astăzi temperaturi între 24 şi 34 de grade, cu valorile cele mai mari în Lunca Dunării.

În jumătatea de nord a ţării, sunt condiţii pentru ploi în averse, dar sudul ţării va fi ca în plină vară.

Pe Litoral, cerul va fi mai mult senin, cu temperaturi în aer de 25 -26 de grade. După 6 iunie, probabilitatea să plouă este foarte mică.

15.000 de turişti pe Litoral

La Mamaia îşi petrec minivacanţa de Rusalii 15.000 turişti, care au avut noroc de vreme deosebit de frumoasă.

15.000 de turişti pe Litoral
15.000 de turişti pe Litoral

Temperatura a ajuns la aproape 30 de grade Celsius. La malul mării a suflat o briză foarte plăcută, cu miros de sare şi scoici.

Marea a fost rece şi liniştită, uşor ondulată. Vremea se menţine frumoasă în continuare, spre norocul amatorilor de stat la soare şi chiar al curajoşilor care au făcut baie în mare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net