Ea e singura din tot liceul care a luat BAC-ul!

Ultima actualizare:

    Karinei nu-i venea să creadă că a luat examenulFoto: Dorin Constanda
Karinei nu-i venea să creadă că a luat examenulFoto: Dorin Constanda

Rezultate catastrofale şi în acest an la Bac. 60% din cei care au dat examenul a promovat, dar alţi 101.000 de absolvenţi de liceu nu s-au prezentat sau au picat. Karina, de 23 de ani, este fericită. Este singura din tot liceul care a luat examenul.

Tristeţe uriaşă în zeci de licee din ţară. Până s-au afişat rezultatele absolvenţii de liceu erau încă optimişti şi credeau că se va întâmpla o minune. Karina era singura care se bucura în faţa avizierului, ieri, la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” din Capitală.

Doar trei elevi au picat la  „Caragiale”
Doar trei elevi au picat la „Caragiale”

„În sfârşit! Am luat şi eu examenul ăsta afurisit. E al treilea an când dau şi uite că am reuşit. Nu cu medie mare, doar 6,40, dar e suficient. Să văd şi eu diploma aia în mână că tare am mai fost stresată”, a spus Karina, care s-a uitat de mai multe ori să vadă notele, nu cumva să se fi uitat la ale altcuiva. Era aproape imposibil să greşească: de sus până jos scria doar „respins”.

Doar 60% din liceeni au promovat

Este unul dintre cele mai slabe licee din ţară, cu promovabilitate la Bac extrem de mică în fiecare an. În 2014, doar 14,4% din cei care au dat probele au obţinut medie de trecere. Însă, în alte zeci de colegii şi licee din ţară promovabilitatea a fost 0,00% !

În total, doar 89.647 de absolvenţi de liceu au promovat în acest an examenul maturităţii, din cei 191.000 câţi au terminat clasele a XII-a şi a XIII, în acest an. Ministerul Educaţiei ne-a informat că 60% din cei prezenţi au promovat, procent mai mare ca anul trecut. Din 2010, până acum, circa 450.000 de absolvenţi de liceu au picat examenul maturităţii, informează Ministerul Educaţiei.

„Respins” este cuvântul  de ordine pe listele de la Colegiul „Edmond Nicolau” din Capitală
„Respins” este cuvântul de ordine pe listele de la Colegiul „Edmond Nicolau” din Capitală

95 de absolvenţi au media 10,00Doar trei absolvenţi de liceu din Capitală au obţinut media maximă, 10,00, la Bac, dar în toată ţara au fost 95 de liceeni care au ştiut să rezolve perfect toate subiectele.Toţi elevii celor trei colegii naţionale militare au promovat examenul din acest an. Dintre cei 315 elevi care au absolvit în acest an colegiile naţionale militare, peste o treime au obţinut cel puţin o notă de 10 la una dintre probe. Cele mai mari medii generale au fost 9,86 la Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia şi la Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, respectiv 9,73 la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.Trei licee tehnologice din Maramureş au obţinut 0,00% promovabilitate. Este vorba despre Liceul Tehnologic Vişeu, Liceul Tehnologic Repedea şi Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte, unde nici un absolvent nu a obţinut media 6,00.

În judeţul Dolj, la Liceul Tehnologic Spiru Haret Craiova  doar 8,33% din absolvenţi au promovat, la Liceul Tehnologic Auto Craiova au fost 7,26%, la Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” -6,54%, la Liceul Tehnologic „Ştefan Anghel” Băileşti -2,78%, iar la Liceul Tehnologic „Ionete Aurelian” din  Malu Mare procentul a fost de 0,00%.

copii rezultate
copii rezultate

Fata lui Becali a luat 8,45 la examenÎnainte de a intra la prima probă de examen, Gigi Becali i-a transmis Theodorei să îl facă mândru de rezultatele de la Bac. Într-adevăr, fiica cea mare a latifundiarului din Pipera a luat note foarte bune şi a obţinut media 8,45, una dintre cele mai mari de la Colegiul „Caragiale”. A venit la fiecare probă îmbrăcată modest, nimic ţipitor sau de fiţe, nu a adus cu ea membri ai familei sau bodyguarzi. Ieri, a profitat de faptul că mediile au fost afişate mai întâi pe Internet, aşa că nu a mai venit la liceu să vadă notele pe avizier.

Băiatul lui Ţociu, 2,40 la RomânăSurpriză de proporţii pentru Cătălin, băiatul actorului Romică Ţociu. A terminat Liceul „Sadoveanu” din Capitală cu media 9,70 şi se aştepta la note la fel de bune şi la probele de Bac. Nu am putut afla ce s-a întâmplat pentru că, de supărare, toată familia a respins apelurile telefonice. Cătălin a avut 2,40 la lucrarea scrisă de la Română şi 4,05 la Istorie. Aceste note mici i-a adus calificativul „respins”.

Rapidistul Nicolae a picatRapidistul Nicolae Vasile face două antrenamente pe zi şi a dat destul de rar pe la cursuri. „Ce Bac să iau dacă am fost preocupat doar cu fotbalul? Am avut puţin timp de învăţat şi se pare că nu merge chiar aşa. Am picat la Istorie, exact unde imi era frică. Voi încerca la toamnă din nou”, ne-a spus „Niky. La primele teste s-a descurcat binişor, însă, fundaşul stânga al giuleştenilor a dat-o în bară la probele scrise. A luat note de 5, iar la Română a ştiut doar de 4,15, la Istorie de 5,00. În dreptul numelui său scris „respins”.

Click! spune

Din 2010, până astăzi, circa 450.000 de absolvenţi de liceu au picat examenul maturităţii. Din pricina rezultatelor foarte slabe, facultăţile duc lipsa studenţilor. În ultimii cinci ani, numărul admişilor în anul I a scăzut cu circa 200.000.În judeşul Caraş-Severin, nici un absolvent al Liceului Tehnologic din Prigor nu a promovat, iar la Liceul Tehnologic din Bocşa doar 6,25%au luat medii peste 6.00.Alte rezultate catastrofale: zero promovabilitate în judeţul Teleorman, la Liceul tehnologic „Andrei Şaguna” din Botoroaga, în judeţul Timiş, 0,00% promovaţi din Liceul Tehnologic Agricol Orţişoara, Liceul Tehnologic „Cristofor Nako” din Sânnicolau Mare, Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” din Biled.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net