Ea va fi mămica ursului care a "speriat" Sibiul

Ultima actualizare:

    Ursul a fost capturat luni, după ce a fost tranchilizatFoto: Mediafax
Ursul a fost capturat luni, după ce a fost tranchilizatFoto: Mediafax

După ce a pus pe jar o armată de oameni, puiul de urs care s-a plimbat luni pe străzile Sibiului a ajuns joi (9 aprilie), din nou, în pădure. Rezervaţia de la Zărneşti este acum noua lui casă.

Sasha, acesta va fi de acum încolo numele ursuleţului care a băgat în sperieţi un oraş întreg. După ce luni a fost vânat pe străzile Sibiului, animalul a fost tranchilizat şi dus la grădina zoologică, unde angajaţii au încercat să-i facă şederea cât mai plăcută.

“Când a venit, puiul de urs era tare speriat. O colegă avea gem de prune adus de acasă. Nu l-a mai mâncat ea, i l-a dat ursului. Şi mere a mâncat. Îi plac foarte mult”, ne-a povestit Ioan Pascu, angajat la Zoo Sibiu.

“Se pare că nu prea a avut de-a face cu sălbăticia. Există suspiciuni că ar fi un pui de urs braconat în urmă cu un an. Mama lui a fost împuşcată, iar puiul a fost ţinut captiv, cel mai probabil într-o gospodărie, de unde ori a scăpat, ori a fost eliberat intenţionat”, a spus Liviu Cioineag, directorul Asociaţiei “Milioane de Prieteni”.

Puiul a fost ademenit cu fructe şi miere, pentru a intra în cuşcă, apoi a fost transportat la Zărneşti
Puiul a fost ademenit cu fructe şi miere, pentru a intra în cuşcă, apoi a fost transportat la Zărneşti

Puiul a fost luat ieri de la Zoo Sibiu şi a fost transportat la Sanctuarul „Liberty” din Zărneşti, într-o cuşcă mare în care i s-au pus fructe şi pâine cu miere. Animalul va fi ţinut la Zărneşti într-un ţarc special, de acomodare. După ce i se vor face toate analizele, vaccinurile şi i se va monta un microcip, animalul va fi mutat într-un ţarc mare, alături de alţi 18 urşi. 

Deja, ursuleţul şi-a găsit şi “mamă”. Daniela Coman din Sibiu a venit să fie alături de Sasha, când a fost preluat de echipa de la Zărneşti. Daniela a explicat că a discutat cu fiica sa, studentă în Paris, şi au decis să-l adopte. “La Sanctuar pot fi adoptaţi urşi. Eu şi fiica mea l-am botezat Sasha şi vom plăti o parte din cheltuielile necesare pentru întreţinerea lui în rezervaţie”, a promis sibianca. 

Daniela Coman l-a botezat Sasha şi va suporta o parte din cheltuielile de întreţinere a puiului în rezervaţia de la Zărneşti
Daniela Coman l-a botezat Sasha şi va suporta o parte din cheltuielile de întreţinere a puiului în rezervaţia de la Zărneşti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net