EBa, te faci sexy pentru plajă? FOTO PAPARAZZI

simeon stalpnicul png

Mezina preşedintelui Băsescu se pregăteşte din timp pentru zilele toride de vară când îşi va expune silueta pe plaja de la Mamaia sau prin străinătate. Timp de două luni, ea se va chinui să dea jos celulita, îndurând masaje specifice şi alte proceduri la salonul Mihaelei Borcea, pe care îl vizitează zilnic.

Ţine la imaginea ei şi pentru asta este dispusă să facă orice sacrificiu! Cu toate că are un program destul de încărcat, fiica preşedintelui Traian Băsescu îşi face timp să ajungă zilnic şi la salonul de înfrumuseţare.

Fotoreporterii Click! au surprins-o în repetate rânduri intrând la „Michelle Center", salonul Mihaelei Borcea, din cartierul bucureştean Dorobanţi, acolo unde EBa este clientă fidelă.

Conform unor surse din anturajul ei, Elena şi-a făcut abonament acolo până în luna mai, cu şedinţe zilnice, căci vine vara şi vrea să aibă un trup perfect,. Ea a început un tratament anticelulitic mai special, pe bază de produse naturiste.

Iată cât o costă tratamentul pe Elena

*  tratament anticelulitic (cu o durată de 60 de minute) - 126 de lei;* tratament cu ciocolată şi cu ardei roşu Cazenne (pentru slăbire, anticelulitic şi antioxidant) - 126 de lei;*  tratament cu fructe de mare (anti-îmbătrânire, detoxifiant, tonifiere, revitalizare şi energizare) - 126 de lei;* tratament cu bambus şi flori de lotus pentru drenaj şi elasticitate - 95 de lei.

5 carmen iohannis prima zi de scoala 4 jpg jpeg
image png
Fulgy, fiul Vioricăi, s a certat cu vânzătoarele jpeg
plaje largite mamaia jpeg
alina ilan laufer jpeg
carmen tanase jpeg
Vladimir Putin FOTO AFP
BeFunky collage (40) jpg
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
calendar ortodox 2021 1 iulie sf leontie radauti png
calendar ortodox 2021 iulie sfantul proroc ilie tesviteanul ioan popa jpeg
steve jobs iphone4 jpg
protest carburant 30 iunie 2022 (6) jpeg
William şi Harry
Vladimir Putin FOTO AFP