Ei sunt puţinii elevi care merg cu autobuzele şcolare
Un eşec de 21.000 de euro lunar. După două zile de funcţionare, cele patru linii experimentale de autobuze introduse pentru transportul elevilor la şcoala 195 din sectorul 3 al Capitalei, cea mai mare din România, sunt folosite doar de 100 de copii din 2.500. Principalul motiv este că vehiculele nu permit accesul părinţilor.
În Şcoala 195, rămasă cu numele Hamburg de pe vremea în care edilii de la sectorul 3 visau o înfrăţire cu acest oraş german, învaţă zilnic peste 2.500 de copii, dintre care 1.500 de elevi în primul schimb, dimineaţa. Pentru descongestionarea traficului şi facilitarea accesului în unitatea de învăţământ, edilii de la sector şi Capitală au decis introducerea unor autobuze şcolare, 11 vehicule împărţite pe patru trasee. O idee bună, dar despre care se poate spune după doar două zile că a eşuat. Gabriela Firea a venit marţi la ora 12.00 la faţa locului şi a încercat să convingă părinţii care îşi luau copiii să folosească autobuzele şcolare. Din păcate, fără prea mult succes.
”Cum să lăsăm copiii singuri în maşină. Eu sunt bunică, trebuie să vorbesc cu părinţii. Nu depinde de mine!”, se apără Niculina Dumitrache de asaltul edilului, în timp ce ţine strâns de mână nepoata, pe Maria, elevă în clasa a II-a la ”Hamburg”. “Părinţii nu pot urca, maşinile duc doar copii. Nu s-a făcut o reclamă a campaniei, şoferii care trec prin zonă atacă apariţia autobuzelor, acestea sunt prea mari pentru aleile de aici”, ne spune Marin Cristian, un voluntar de la o asociaţie care monitorizează proiectul.
Problemele mari apar nu atunci când copilul vine la şcoală, căci îl urci în maşină şi este dat jos la destinaţie. Ele apar la plecare când trebuie aşteptat în staţie, iar în majoritatea cazurilor acest lucru cade mai ales în seama bunicilor.
“Pe site-ul STB este o aplicaţie pe care o descărcaţi pe telefonul mobil şi puteţi urmări în timp util maşinile, ca să ştiţi când să vă duceţi în staţie”, încearcă în zadar reprezentanţii STB să convingă bunicii prezenţi în număr mare la poarta şcolii. “Nimeni nu are de ce se teme, în fiecare maşină există personal de la STB (fostul RATB) instruit special să lucreze cu copii. Este într-adevăr o problemă că în clasele mici însoţitorii nu pot urca, dar studiem posibilitatea ca să permitem acest lucru mai ales la clasele 0 şi a 1-a. Am primit cereri de la şcolile din zonă să intre şi ele în program dacă tot circulă autobuzele şcolare pe lângă ele şi analizăm şi această posibilitate”, a anunţat Gabriela Firea.
“Nu trebuie să duceţi copiii până în clasă, aveţi încredere!”, spune moralizator Robert Negoiţă, primarul sectorul 3. ”Trebuie să recunosc că în prima zi de şcoală chiar şi eu am făcut acest lucru”, îl sabotează Gabriela Firea pe colegul său de la sectorul 3. În acest timp mai mulţi salariaţi ai STB împart pliante cu cele patru trasee şcolare, părinţii şi bunicii le iau după care le mototolesc în buzunare. Înconjuraţi de numeroşi consilieri la patru ace, cei doi primari pleacă fără să rezolve nimic sau să convingă pe cineva. Fără accesul adulţilor însoţitori în maşini, proiectul pare mort.
În şcoala de la Horezu învaţă doar 7 elevi
Aşezat pe coama dealurilor, satul Horezu al comunei gorjene Turcineşti este unul dintre cele mai frumoase din judeţul Gorj: livezi de pomi fructiferi, dealuri împânzite de vii, case aranjate şi oameni primitori. Din păcate, de la an la an tinerii au plecat la oraş şi a apărut problema numărului scăzut de elevi. La unitatea din sat mai învaţă doar 7 elevi, dar părinţii au făcut tot posibilul şi au înduplecat autorităţile să nu le închidă şcoala. Astfel, au rămas câte un copil în clasa pregătitoare, I-a şi a III-a şi alţi patru în clasa a II-a. Povestea acestei unităţi şcolare este una plină de istorie, căci actuala sa clădire a fost ridicată chiar pe locul unde acum mai bine de un secol fusese construită o biserică.
„Aici a fost unul din zidurile bisericii, iar unde a fost altarul, iarba nu creşte la fel ca în restul curţii. Biserica a fost construită în această curte pe la începutul anilor 1900, a fost ridicată până la acoperiş, dar sătenii nu au avut bani să o termine. Acum mai bine de 50 de ani au dărâmat biserica şi au făcut această şcoală”, povesteşte unul dintre bunicii care îşi aduseseră copilaşii la şcoală.
Celor 7 elevi le dezvăluie tainele cărţilor de limba română şi matematică învăţătorul Ion Popescu, un om iubit de copii. El predă simultan la toate cele 4 clase. De când a venit aici învăţătorul Popescu, originar din satul Rugi, faţa clasei s-a schimbat. Cu ajutorul părinţilor, învăţătorul a schimbat lambriurile în clasă, au pictat pereţii pentru ca totul să fie mai primitor, au achiziţionat ce mai lipsea etc.
