El e tânărul strivit în propria mașină de poarta de acces în Timișoara
Viața unui tânăr de doar 24 de ani, student în anul șase la Facultatea de Medicină Dentară din Timișoara, a fost curmată brusc, dumincă, în timpul furtunii devastatoare care a lovit orașul. Poarta de acces în localitate s-a prăbușit pe mașina lui în timpul urgiei. Vlad Baici nu a mai apucat să-și împlinească visul de a deveni medic dentist.
Durere fără margini în familia tânărului student Vlad Baici, care s-a stins cumplit duminică, în timpul furtunii apocalitice care s-a abătut asupra orașului. Vlad se deplasa cu mașina sa pe Calea Lugojului, iar vântul năprasnic a lovit cu putere și a doborât poarta de intrare în oraș. Aceasta a căzut pe autoturismul său VW, chiar în momentul în care trecea prin dreptul ei. Tânărul nu a avut nici o șansă. Prietenii și colegii săi sunt devastați și au transmis familiei mesaje de îmbărbătare, pe o rețea de socializare.
„Astăzi am învățat ce înseamnă soarta, am pierdut un prieten, un copil student la stomatologie care nu se droga, avea bun simț, educație. Dumnezeu să te ierte, Vlad Baici”, a scris un prieten.
Conform tion.ro, mama băiatului lucrează la Spitalul Județean Timișoara.
„Dumnezeu sa-l odihneasca pe fostul nostru student -Medicina Dentara Timisoara – Vlad Baici, decedat in urma furtunii din aceasta seara…Speram sa nu fie adevarat ceea ce s-a postat pe fb…Parintilor… mi-e imposibil sa-mi imaginez ce le-as putea spune…”, a scris pe Facebook Vâlceanu Anca Silvia, una dintre profesoarele lui Vlad.
Vezi AICI cum a decurs intervenția pompierilor!
Presa locală din Timișoara scrie că poarta care s-a prăbușit în timpul furtunii a fost amenajată în vara anului 2015. Lucrarea a costat 56.000 de euro și, în ciuda faptului că era realizată din metal și beton armat, nu a rezistat în timpul furtunii de duminică. Vântul a bătut cu o sută de kilometri pe oră, spun meteorologii.
Timișorenii sunt revoltați de modul în care a fost făcută lucrarea și i-au cerut primarului Nicolae Robu să-și dea demisia. „Întrebaţi-l pe domnul Robu de ce a picat semnul acela inaugurat de el de curând, şi a făcut o victimă. Semnul acela nou-nouţ, cu Bine aţi venit la Timişoara, a fost inaugurat cu surle şi trâmbiţe”, a declarat premierul Mihai Tudose, potrivit digi24.
Și fostul premier Sorin Grindeanu cere pedepsirea vinovaților. El a scris pe Facebook că nu putem rămâne indiferenți la unele dintre cauzele care au dus la decese și răniți.
„Solicit autorităților să ia măsuri urgente pentru tragerea la răspundere a proprietarilor panourilor căzute şi a celor care le-au autorizat. Vinovații trebuie identificați şi pedepsiți pe măsura celor întâmplate”, se arată în mesajul fostului premier.