Elena Udrea a ieșit în lacrimi din instanță
Aproximativ o oră și jumătate au durat declarațiile Elenei Udrea în fața judecătorilor ÎCCJ. După ce a ieșit din sala de judecată, politiciana a stat de vorbă cu jurnaliștii. Tristă și cu ochii înlăcrimați, Udrea a spus că a fost ultimul său cuvânt în fața instanței.
Elena Udrea a ieșit din sala de judecată, în jurul orei 9.30.
„A trebuit să vorbesc despre lucrurile pe care le-am făcut ca ministru și pentru care eu sunt mândră. Îmi pare rău că sunt puse sub semnul întrebării din cauza unora care n-au înțeles ce treabă aveau în minister”, a spus Udrea cu ochii în lacrimi.
Elena Udrea a mai spus că „a fost ultimul cuvânt”. „Mă uit cum o mulțime de bărbați spun acum că nici nu respirau dacă nu-i lăsa să respire Elena Udrea”.
Întrebată unde va aștepta decizia instanței, Elena Udrea a răspuns: „Cred că mă întorc acasă, pentru că s-ar putea să dureze”.
„Ca politician, am făcut multe greșeli, dar am fost un ministru bun. Sunt ca orice politician, cu bune și cu rele. Îmi reproșez multe, dar ce mai contează. Este o situație, astăzi, în care oricine face un denunț, fie el și fraudulos, beneficiază de măsuri preventive ușoare. Atunci, oamenii sunt tentați să facă aceste lucruri, mai ales cei cu caracterul slab. Pe de altă parte, după trei luni de arest preventiv, probabil că și caracterele puternice se înmoaie. Niciodată nu aș declara ceva mincinos”, a spus Udrea.
Referitor la un eventual denunț pe care l-ar putea face la adresa lui Traian Băsescu, Udrea a spus: „Nu e nimic din ceea ce știu eu despre Traian Băsescu care ar putea fi un subiect de denunț”.
Referindu-se la finanțarea campaniilor electorale, politiciana a menționat: „Toată clasa politică se face că nu știe cum se finanțează campaniile electorale. Știam că Dorin Cocoș finanța campania electorală a PDL”.