Elena Udrea, dezvăluiri despre perioada petrecută în arest
Emisiunea ''Dosarele DNA'', prezentată de Marius Saizu, revine joi (8 octombrie), cu un nou sezon la Prima TV. Emisiunea va fi difuzată în fiecare joi, începând de la ora 21.00.
Marius Saizu promite că, și în acestă toamnă, va analiza și prezenta pe înțelesul telespectatorilor marile dosare investigate de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
„Cazurile anchetate de DNA reprezintă o componentă importantă a vieții politice și sociale românești. Prin această emisiune, ne-am propus să analizăm cele mai interesante cazuri și să prezentăm toate informațiile disponibile despre marile anchete aflate în desfășurare. Și în noul sezon vom avea imagini în exclusivitate, declarații ale procurorilor care au investigat cazurile și punctele de vedere ale celor anchetați sau condamnați”, declară prezentatorul emisiunii Marius Saizu.
În prima ediție din cel de-al doilea sezon, Marius Saizu o are invitată în studioul Prima TV pe Elena Udrea, deputat și fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Fostul candidat la funcția supremă în stat va vorbi, într-un interviu în exclusivitate, despre dosarele în care este anchetată de DNA și despre cele 72 de zile petrecute în arest.
Elena Udrea a mărturisit pentru echipa emisiunii, că știa că va ajunge în spatele gratiilor, chiar dacă ea se consideră nevinovată, si de aceea când a ajuns la audieri era pregătită pentru a merge în arest.
Aflați cum au decurs pentru Elena Udrea cele 72 de zile petrecute în arest preventiv și dacă mai are încredere în justiție și în DNA joi, 8 octombrie, începând cu ora 21.00.Elena Udrea este, în prezent, investigată de DNA în cinci dosare de corupție, dintre care cele mai cunoscute sunt Gala Bute și dosarul Microsoft.
Elena Udrea a fost arestată preventiv în februarie 2015 iar în luna mai 2015 instanța supremă a decis înlocuirea arestului preventiv, cu arest la domiciliu.