Elena Udrea este însărcinată cu gemeni. De ce a plecat în Costa Rica

Ultima actualizare:

    Foto: Facebook
Foto: Facebook

În ultimele luni s-a tot vorbit despre o posibilă sarcină a Elenei Udrea (44 de ani). Deși până acum nu a confirmat acest lucru, iată că fostul ministru al Turismului a hotărât să dea cărțile pe față. Este însărcinată. Ba mai mult, va avea gemeni.

Elena Udrea a părăsit România pentru Costa Rica, acolo unde se afla și când a intrat în direct la Antena 3 și a dat detalii despre sarcină. S-a arătat puțin surprinsă de întrebaările moderatoarei, dar a acceptat să vorbească despre asta.

"Eu sper că decurge bine, sunt convinsă că bine. Sunt o ființă pozitivă și îmi doresc foarte mult ca etapa aceasta, una incipientă, în care trebuie să fii foarte atent la emoțiile pe care le ai și la ceea ce faci, să o depășesc cu bine și să pot să duc până la final sarcina aceasta. Este vorba despre o sarcină gemelară", a declarat Udrea.

Deși medicii nu au sfătuit-o să meargă cu avionul, fosta blondă de la Cotroceni și-a asumat acest risc și spune că psihicul și optimismul o ajută.


    Elena Udrea se iubește cu Adrian, care este mai tânăr cu 12 ani decât ea
Elena Udrea se iubește cu Adrian, care este mai tânăr cu 12 ani decât ea

”Costa Rica este o țară frumoasă și prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o țară foarte scumpă. Mi-am vizitat niște prieteni foarte buni. Am găsit niște vechi cunoștințe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut Capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din țară, dar când lucrurile par ascunse, dau naștere la tot felul de scenarii. Eu sunt între două proceduri medicale pe care le fac la Atena. După ce am făcut-o pe prima, am venit aici. Apoi, săptămâna viitoare o voi face pe cea de-a doua. Dacă toate lucrurile decurg bine, mă întorc acasă”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3.

Întrebată dacă îi este teamă că se va întoarce în penitenciar, fostul ministru al Turismului a recunoscut că da, dar că, orice ar fi, va ieși și va fi tot Elena Udrea.

”Da. Dar până și din pușcărie se iese. Eu am fost Elena Udrea și înainte să ajung în pușcărie și după ce am ieșit de acolo. Sunt un om care poate trăi în orice situație. Bucuria unora că Udrea sau nu știu cine ajunge la pușcărie.... Și dacă mă duc acolo și dacă ies de acolo, tot Elena Udrea rămân, dar nu știu ce reprezintă ei. Acesta nu e un motiv pentru care cineva dorește să susțină Sistemul", a afirmat aceasta.

Elena Udrea se iubește de un an și jumătate cu Adrian Alexandrov, fost manechin, actualmente broker imobiliar în zona de nord a Capitalei. Acesta şi-a luat inima în dinţi şi a cerut-o de soţie. Acest lucru s-a întâmplat chiar pe 2 iulie, când au împlinit un an de când s-au cunoscut. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net