Elena Udrea, sarcină de coşmar!

Ultima actualizare:

    Elena Udrea, la clinică  în Costa Rica, după  ce a pierdut unul  dintre gemeni
Elena Udrea, la clinică în Costa Rica, după ce a pierdut unul dintre gemeni

Sarcina i-a cam dat bătăi de cap Elenei Udrea. Unul dintre cei doi embrioni s-a oprit din evoluţie, în plus a avut trei luni de coşmar din cauza greţurilor permanente. Acum fosta politiciană este mai liniştită, bebeluşul evoluează bine şi a luat în greutate.

În aşteptarea deciziei judecătoreşti, Elena Udrea (44 de ani) se relaxează în Costa Rica şi încearcă să se deconecteze de la orice i-ar putea face rău ei şi bebeluşului pe care-l poartă în pântece. Cât de cât îi reuşeşte! În octombrie, fosta politiciană şi logodnicul ei, Adrian Alexandrov (31 de ani) vor deveni părinţi de fetiţă.

Fosta ministresă de la Turism a intrat în luna a cincea, însă nu a pregătit camera micuţei şi nici nu a cumpărat hăinuţe, pentru că a decis să se ocupe împreună cu viitorul ei soţ de aceste activităţi. Acum se bucură împreună de această perioadă. Ce-i drept, de la distanţă. Pentru că Adrian a rămas în ţară să se ocupe de afacerile sale, însă îşi vizitează iubita însărcinată când îi permite timpul. Până atunci, ea îi împărtăşeşte prin mesaje video cum se simte şi cum a schimbat-o noua experienţă.

Primul trimestru a fost de coşmar pentru Udrea şi s-a temut de tot ce era mai rău. Blondina a avut sarcină gemelară, însă a pierdut un embrion, apoi stările de greaţă i-au dat mari bătăi de cap. ”Primul trimestru de sarcină a fost cumplit pentru Elena. În primele trei luni a avut greţuri foarte des, şi ameţeli. Acum se simte mai bine, au trecut stările acelea,  merge periodic la controale, ecografe, ţine permanent legătura cu medicul care îi supraveghează sarcina. Fetiţa creşte, este măricică, normală şi va veni pe lume în octombrie. O să fie o «scorpioancă»”, a declarat pentru Click! o prietenă de-ale Elenei.

În ceea ce priveşte poftele normale acestei perioade, se pare că Elena nu are probleme. ”Nu a poftit la ceva anume şi nici nu a scos vreun produs din alimentaţie. Deci, nu a fost o schimbare majoră în meniu. Mănâncă fructe ca şi înainte, face plimbări pe jos”, a mai completat aceeaşi sursă. Aşadar, Elena Udrea este bine, iar pentru cine se întreabă când va sosi în ţară, iată că există şi un răspuns: ”Vine când îşi termină problemele, când se termină dosarul. Deocamdată i-au dat amânare”.

Click! spune

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) ar fi trebuit să pronunţe miercuri decizia definitivă în dosarul “Gala Bute”, în care fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Instanţa a amânat decizia pentru 5 iunie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net