Elicopterul prăbuşit, folosit pentru contrabanda cu ţigări

Elicopterul prăbuşit, folosit pentru contrabanda cu ţigări

Ultima actualizare:

    Epava aparatului de  zbor Kamarov K 26Foto: IPJ Maramureş
Epava aparatului de zbor Kamarov K 26Foto: IPJ Maramureş

Misterul a fost dezlegat! Elicopterul Kamarov K 26, descoperit zilele trecute în zona muntoasă a localității maramureșene Săpânța, avea un mecanism de transport şi eliberare din aer a coletelor cu ţigări. Aceasta e concluzia specialiștilor Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS). Astfel, se conturează ipoteza că aparatul era folosit pentru contrabandă.

Potrivit unor surse din anchetă, ceasul de altitudine al elicopterului era setat la 500 de metri, semn că pilotul dorea să zboară fără să fie interceptat de radar. Însemnele de pe elicopter, precum şi plăcuţele cu seria aparatului, erau smulse intenţionat, scrie adevarul.ro. 

Epava a fost găsită de un cioban, pe 9 mai, în pădurea Socea, la 750 de metri altitudine. Lângă aparat se afla trupul neînsufleţit al pilotului. În vârstă de 48 de ani şi originar din Belarus, acesta era comandantul adjunct al echipei de elicoptere din Minsk. El fusese dat dispărut de familie de pe 5 martie. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Giurgiu  jpg
Ernest Scheuer jpg
targ craciun sibiu 3 jpg
woman black friday sale wearing fashion clothes jpg
fidelis jpg
Alexandru Stoica jpg
image png
soferii in masina webp
image
image