Emoţii pentru Elena Udrea. Începe procesul în dosarul Gala Bute
Zi cu emoţii pentru cea supranumită “Blonda de la Cotroceni”. Elena Udrea a ajuns vineri la instanța supremă, unde se judecă primul termen de judecată în dosarul Gala Bute.
Dosarul a trecut de camera preliminară, unde atât la prima judecată, cât şi la contestaţia completului de doi judecători, instanţa a considerat că urmărirea penală a fost legal făcută şi că poate începe procesul, scrie digi24.ro.
Elena Udrea a declarat că nu va cere judecarea în procedură simplificată, ceea ce ar însemna să-și recunoască vinovăția. Ea a declarat că cei trei colaboratori ai săi care „au fost prinși că au luat bani au sfârșit mai repede sau mai greu recunoscând că au luat, dar spunând: i-am dat șefei, adică Elenei Udrea”.
„În felul acesta, oricine este prins că greșește sau că ia o șpagă și spune: I-am dat șefului! are avantajul de a rămâne în libertate și beneficiază de reduceri de pedeapsă conform Codului Penal. Eu nu am cum să merg pe procedură simplificată. (Ceilalți, n.r.) vor face cum cred de cuviință, noi o să ne opunem la așa ceva, pentru că trebuie să stea alături de mine în proces pentru a se proba adevărul spuselor lor. Eu am fost 72 de zile arestată pentru că niște oameni prinși că au luat bani au spus: da, i-am luat, dar i-am luat pentru Elena Udrea. Cred că trebuie să stea în proces să demonstreze cum mi-au dat mie acei bani”, a spus fostul ministru.
În dosar sunt opt inculpaţi
Din toate cele 16 cereri şi excepţii ale apărării Elenei Udrea, judecătorii nu au admis nici una. În dosar sunt opt inculpaţi: Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă.
Fosta şefă PMP este acuzată de trei infracţiuni de luare de mită, precum şi de abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene