Emoţii şi stări de leşin la moaştele Sfântului Dimitrie

Ultima actualizare:

    Zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la cel mai mare pelerinaj religios ortodox din CapitalăFotografii: ISU Bucureşti-Ilfov, Mediafax, Inquam Photos
Zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la cel mai mare pelerinaj religios ortodox din CapitalăFotografii: ISU Bucureşti-Ilfov, Mediafax, Inquam Photos

Mii de oameni s-au adunat pe Dealul Patriarhiei la cel mai mare pelerinaj religios ortodox din Capitală, organizat cu ocazia sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Au stat ore în şir la coadă pentru a se închina la moaşte, iar unora li s-a făcut rău.

Pelerinajul la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou are loc în perioada 25-29 octombrie şi este considerat al doilea din România ca importanţă, după cel de la Iaşi, de Sf. Parascheva. De această dată, la Bucureşti, începând de joi şi până sâmbătă, 42 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale pe Dealul Patriarhiei. Majoritatea au acuzat stări de lipotimie (n.r. pierderea conştienţei în cadrul unei emoţii puternice, a unei dureri subite etc.), epuizare fizică, dar şi alte afecţiuni cronice.

Slujba a fost ţinută de un sobor de preoţi
Slujba a fost ţinută de un sobor de preoţi

Trei dintre ei au fost transportaţi la spital. În dispozitivul de intervenţie sunt pompieri şi medici ai UPU-SMURD Floreasca, precizează ISU Bucureşti-Ilfov. Copii sau bătrâni, unii bolnavi sau veniţi de la zeci de kilometri distanţă, au înfruntat fără să se plângă oboseala, înghesuiala, frigul, orele petrecute în picioare.

Mai multe echipaje de pompieri şi medici au fost în permanenţă pe Dealul Patriarhiei
Mai multe echipaje de pompieri şi medici au fost în permanenţă pe Dealul Patriarhiei

„Nici nu simt oboseala, pentru că atunci când stai pentru Dumnezeu, parcă prinzi aripi”, spune o femeie de 73 de ani. „Moaştele fac minuni. Am venit să mă rog pentru sănătatea mea şi a copiilor”, adaugă o alta. Sâmbătă a fost a treia zi în care oamenii s-au adunat la Patriarhie, ieri fiind şi ziua praznicului Sfântului Cuvios Dimitrie del Nou, ocrotitorul Bucureştiului. Liturghia a început la ora 9.00 şi a fost oficiată de Preafericitul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. La slujbă a venit şi premierul Viorica Dăncilă, însoţită de vicepremierul Paul Stănescu, de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, dar şi de Natalia Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni.

Click! spune

Duminică, 28 octombrie, de la ora 9.30, în Catedrala Patriarhală va fi din nou Sfânta Liturghie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina. Luni, 29 octombrie, de la ora 9.30, în Catedrală se va săvârşi o nouă slujbă de Sfânta Liturghie, iar la ora 12.00, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic, adusă de la Mănăstirea Cernica, va fi dusă înapoi.

La Sfânta Parascheva, 500 de oameni au primit ajutor medical

Tot luna aceasta, însă la Iaşi, circa 140.000 de oameni au participat la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Aglomeraţie mai mare, incidente mai multe.

Potrivit news.ro, în cele 5 zile de pelerinaj, peste 500 de oameni au necesitat îngrijiri medicale, iar câţiva zeci au fost transportaţi la spital. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat noaptea, când temperaturile au coborât sub zero grade Celsius.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net