Evacuări la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală din cauza unui scurt-circuit. Un salon s-a umplut de fum

Ultima actualizare:

    Foto: g4media
Foto: g4media

Mai mulţi pacienţi au fost evacuaţi duminică seară dintr-un salon al spitalului Sfântul Pantelimon, după ce încăperea s-a umplut de fum din cauza unui corp de iluminat defect. Se pare că ar fi vorba despre trei pacienţi care au fost evacuaţi dintr-un salon unde un corp de iluminat s-a defectat şi salonul s-a umplut cu fum.

Mai mulți pacienți au fost evacuați dintr-un salon de la Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Sf. Pantelimon din București, din pricina unui scurt-circuit. Salonul a fost cuprins de fum gros, iar pacienții au fost mutați pe hol. Potrivit Digi24, medicii ar fi transmis că situația este sub control, și că scurt-circuitul ar fi pornit de la un neon.

„La Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, în această seară, în jurul orei 20.15, un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără. Preventiv, cei doi pacienţi au fost mutaţi în alt salon pentru a se schimba tubul de neon. Nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului” - se arată în comunicatul transmis de conducerea Spitalului Sfântul Pantelimon.Incidentul apare la două zile după incendiul de la Institutul Matei Balş, unde şapte persoane şi-au pierdut viaţa. În urma mai multor controale, circa 18 obiective din Bucureşti-Ilfov funcţionau fără autorizaţie la incendiu, printre care şi câteva pavilioane ale Institutului Matei Balş.La Spitalul „Sf. Pantelimon” au fost preluați pacienți de la Institutul „Matei Balș”, în urma incendiului care a izbucnit vineri dimineața, spre șocul acestora, care au trecut a doua oară prin evacuare și frică pentru propria viață.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii freepik1 jpeg
Pacientă în spital tratată pentru cancer - perfuzie  FOTO Shutterstock
Muste insecticide larvicide capcane scaled jpg
pisica mancare adobestock jpg
bancomat pexels jpg
Design fără titlu (5) png
jc gellidon 1g3qVp7ynX4 unsplash jpg
Snagov   Lac   Rezervația + Aria Naturală Protejată + Delta Snagovului 1 jpg
image
image